Retrospectiva anului 2014 – muzica clasică şi literatura, în top

În 2014, cititorii paginii Jurnal de Media şi Cultură au fost interesaţi de tradiţionalul eveniment organizat de ArCuB în Piaţa George Enescu. Cronica zilei de sâmbătă, 21 iulie, când a concertat Orchestra Naţională Radio, condusă de dirijorul Tiberiu Soare, a strâns cele mai multe accesări în anul care a trecut. Deşi publicat în 2013, interviul…

Începe sezonul 3: Mircea Radu intră în direct cu „ÎnTrecerea Anilor”

Emisiunea „ÎnTrecerea Anilor” de la TVR, ajunsă la cel de-al treilea sezon, va reîncepe din 8 octombrie. Mircea Radu a dezvăluit pentru Jurnal de Media şi Cultură câteva dintre noutăţile pregătite pentru telespectatori. În premieră, ediţiile emisiunii vor fi realizate în direct. Formatul se va schimba, decorurile de asemenea, vor apărea rubrici noi, dar va…

„Mediafax Foto – Best Of”, un an în 50 de imagini

Se spune că o fotografie face mai mult decât o mie de cuvinte. Multe dintre imaginile expuse pe Calea Victoriei, în cadrul „Mediafax Foto – Best Of (2010)”, fac cât un întreg articol. Galeria din faţa Muzeului Naţional de Artă al României, inaugurată luni, 13 iunie, va rămâne deschisă până pe 3 iulie. Cele 50…

Expoziţia „Mediafax Foto – Best Of”, la a patra ediţie

Luni, 13 iunie, în faţa Muzeului Naţional de Artă al României, va fi vernisată o expoziţie de fotografii reunite sub genericul „Mediafax Foto – Best Of”. Cele 50 de imagini surprinse de fotoreporterii şi colaboratorii agenţiei de presă amintite în cursul anului 2010 vor putea fi admirate până pe 3 iulie. Va fi „o expoziţie…