Picasso versus Micuţa Picasso, licitaţie în scop caritabil

„Alexandra Nechita a început de acolo de unde Picasso a terminat”, s-a spus despre artista româncă, ale cărei tablouri au ajuns în colecţii ale unor celebrităţi precum Oprah Winfrey, Debra Messing, Calvin Klein, Whoopi Goldberg sau David Letterman, dar şi în sute de muzee din toată lumea, inclusiv la Vatican şi The Rock and Roll…

Peste o sută de tablouri adjudecate la licitaţia de vară Artmark

Artmark a încheiat sezonul cu o reuniune de amploare a iubitorilor de artă. Licitaţia de Vară a cuprins 123 de loturi, dintre care numai şase au rămas fără cumpărător. Vedetele evenimentului au fost, aşa cum era de aşteptat, cele două picturi ale lui Nicolae Grigorescu, „Ţărăncuţă cu fuior pe cale” şi „Nimfă dormind”, ambele sărind…

Hai să-ţi arăt Bucureştiul… în Noaptea Galeriilor

Noaptea Albă a Galeriilor a ajuns anul acesta la cea de-a cincea ediţie. Evenimentul va avea loc vineri, 10 iunie, şi se va desfăşura în peste 50 de puncte de atracţie din Bucureşti. Intrarea va fi liberă, iar galeriile vor fi deschise până la ora 4 dimineaţa. Tot gratuit se pot închiria şi biciclete, de…

În Noaptea Galeriilor, un nou vernisaj la European Art Gallery

European Art Gallery nu putea rata întâlnirea cu iubitorii de artă în Noaptea Galeriilor. Vineri, 10 iunie, ora 20.00, EAG organizează vernisajul Expoziţiei permanente. Veţi putea vedea şi achiziţiona artă plastică şi decorativă europeană (inclusiv mobilier) din secolele XVI-XX, dar şi artă plastică românească modernă şi contemporană. Vedetele colecţiei European Art Gallery sunt: un credenţ…

Copiii au licitat la Artmark pentru primul lor tablou

În preajma zilei de 1 iunie, Artmark a atras copiii înspre artă, dar le-a oferit şi posibilitatea de a se juca serios, licitând ei înşişi pentru picturile dorite. Sub genericul „Primul meu tablou”, cei mici au putut ridica paleta de licitaţie – ce-i drept, sub supravegherea părinţilor. Evenimentul a avut loc joi, 2 iunie, la…