Party.San 2017. Metale grele pe frig şi ploaie

Răcirea bruscă a vremii a fost cât pe ce să strice ploile organizatorilor Party.San. Însă nici temperaturile scăzute, nici precipitaţiile nu i-au descurajat pe metaliştii strânşi între 10 şi 12 august pe aerodromul de lângă Schlotheim.

„Serviţi şi vin fiert sau mere coapte?”, au glumit participanţii pe seama prognozei meteo. La faţa locului, „au îngheţat în Iad”, parafrazând motto-ul festivalului, „Hell is here”. Referirile la infern au abundat: banner-ul de deasupra scenei principale şi-a găsit ecoul atât în inscripţia de la intrare „Welcome to Hell”, cât şi pe autobuzele-navetă ale liniei 666 care au dus „to Hell”. Dincolo de flăcările care ţâşneau din cele patru butoaie amplasate pe marginea scenei, trupele au onorat leitmotivul evenimentului prin ritmuri infernale de chitară, versuri blasfemice şi logo-uri abundând în cruci întoarse.

După încălzirea de miercuri, cu o seară de „discotecă metal” în cortul ce a găzduit scena secundară a Party.San, festivalul propriu-zis a început joi, cu show-ul trupei americane Night Demon. Jarvis, Armand şi Dusty au interpretat un heavy metal „clasic” şi antrenant, numai bun pentru a încălzi publicul înaintea numelor mari de pe afiş. Scena poloneză de death metal a fost reprezentată de una dintre formaţiile cu vechime în domeniu – Azarath. Misthyrming, pe de altă parte, provine dintr-o ţară care în ultimii ani a înregistrat o „explozie” de trupe bune, care abia acum îşi fac un nume pe scena internaţională. Cu toate că islandezii au doar patru ani de activitate în spate şi un singur album la activ, şi acela cu versuri în limba maternă – „Söngvar elds og óreiðu” -, au demonstrat potenţialul de a-şi face un nume pe scena black metal internaţională.

God Dethroned este o trupă cu o istorie lungă şi zbuciumată, marcată de destrămări şi reformări. Olandezii au fost primul nume mare de pe afişul Party.San, iar asta s-a văzut şi în creşterea numerică a publicului din faţa scenei. Experienţa muzicienilor s-a văzut şi în comunicarea cu publicul, dar şi în alegerea setlist-ului, din care nu au lipsit „Villa Vampiria”, „Nihilism”, „Poison Fog”, „Boiling Blood”, cărora li s-a adăugat „Annihilation Crusade” de pe cel mai recent album, „The World Ablaze”, apărut anul acesta. Pentru final a fost păstrată piesa „Soul Sweeper”, al cărei refren „God is dead, your god is dead” a fost interpretat de solistul Henri Sattler acompaniat de public.

Tot mai prezenţi la marile festivaluri, Hanno Klänhardt şi Erinc Sakarya, într-un cuvânt Mantar, au onorat şi Party.San cât se poate de bine, mai ales că în doi ani au reuşit saltul de pe scena din cort pe cea mare. Este destul de greu să faci show doar în doi oameni, însă chitaristul şi tobarul, amplasaţi faţă în faţă, ca de obicei, au dispus de energia necesară pentru a face şi de această dată un spectacol electrizant. Prima formaţie germană de pe scena principală s-a bucurat de susţinerea publicului, care a cântat alături de ei versurile celor mai multe dintre piese. Hanno a forţat chitara la maximum şi a cântat din toate poziţiile – în genunchi, culcat pe spate sau arcuit pe deasupra boxelor. Deja cunoscutul ritual al sticlei de tărie trimisă în public după ce solistul însuşi a luat prima înghiţitură i-a surprins pe bodyguarzi, cărora le-a luat ceva timp până să înţeleagă că unele reguli pot fi încălcate de dragul tradiţiei Mantar. Sticla de whisky însă s-a „volatilizat” aproape imediat, în loc să treacă din mână în mână pe la cei din primul rând, aşa cum indicase, prin semne explicite, Hanno.

Deşi Darkened Nocturn Slaghtercult activează din 1997, destui metalişti sunt luaţi încă prin surprindere de apariţia pe scenă a lui Onielar. Şi aceasta deoarece Yvonne Wilczynska este cu adevărat o apariţie. Solista de origine poloneză, cu părul blond ce îi ajunge până la genunchi, este una dintre puţinele voci feminine din zona black metal, şi cu atât mai remarcabilă în zona metalului extrem. Show-ul propriu-zis a fost completat cu o invocaţie în faţa imensei cruci întoarse. Pe parcursul recitalului a dus deseori la gură pocalul cu „sânge”, o parte din lichidul roşu impregnându-se în rochia albă purtată de solistă. Cei trei băieţi – Adversarius (bass), Velnias (chtară) şi Horrn (tobe) – au secondat-o nu numai muzical, ci şi la nivel de imagine scenică.

Câteva minute – mai puţine decât cele rezervate pentru probele de sunet ale următoarei trupe, Urfaust – au fost suficiente pentru o primă repriză de ploaie să trimită o mare parte dintre spectatori către puţinele locuri care puteau oferi un adăpost. Burniţa a devenit rapid potop, udându-i până la piele pe cei veniţi nepregătiţi de o asemenea dezlăţuire a naturii. IX şi VRDRBR şi-au ţinut totuşi show-ul chiar dacă în faţă olandezii au avut un număr mic de admiratori – care cu pelerine, care cu umbrele – însă care au rezistat stoic timp de trei sferturi de oră în frig. Stropii reci s-au mai rărit o dată cu recitalul Overkill. Veteranii de peste ocean au încălzit publicul cu un concert din care n-au putut lipsi „Rotten to the Core”, „Electric Rattlesnake”, „I hate”, Ironbound” sau „Revelation”. Bateristul Jason Bittler, venit în trupă anul acesta, şi-a susţinut „primul solo de tobe pe teritoriu german”, după cum a ţinut să precizeze solistul Bobby Ellsworth. Acesta din urmă şi-a folosit pe cât a putut cunoştinţele de germană, fiind răsplătit cu aplauze şi urale. A încercat să traducă şi titlul piesei „Fuck you”, prin „Verpiss dich”, însă oricum lumea a înţeles ce melodie urmează din semnul universal pe care solistul deja îl arătase.

Pentru finalul ultimei seri a fost păstrat un solist mare şi la propriu şi la figurat. Olve Eikemo, cunoscut oricărui metalist sub numele Abbath, nu mai are nevoie de nici o prezentare. Şi chiar dacă a părăsit Immortal în 2015, a revenit în lumea black metal în acelaşi an ca lider al trupei căreia i-a împrumutat propiul nume de scenă. Cu al său machiaj inconfundabil, uriaşul norvegian a onorat festivalul cu un recital de o oră, punând capăt unei prime zile în care cel mai mult s-au bucurat vânzătorii de pelerine, umbrele şi hanorace, care şi-au epuizat stocurile. Totodată, o primă zi cu multe trupe bune pe scena principală, puţini fiind cei care s-au „rătăcit” la Tentstage. Păcat că trupe precum Lucifericon (death metal, Olanda), Pighead (death metal, Germania), The Lurking Fear (death metal, Suedia), Ultha (black metal, Germania) şi Dawn of Disease (melodic death metal, Germania) nu au avut parte de vizibilitatea pe care o meritau.

Cu totul altfel au stat lucrurile, vineri când iarăşi a plouat în reprize, iar trupele de la cort au fost urmărite de amatorii de concerte care, simultan, au vrut să-şi menajeze hainele. Verheerer (black metal, Germania), Kosmokrator (black/death metal, Belgia), Kringa (black metal, Austria), Nailed to Obscurity (melodic doom/death metal, Germania) şi mai ales Dew-Scented (thrash/death metal, Germania) au concurat ca număr de spectatori cu trupele de pe scena mare. Un bonus binevenit, mai ales că cel puţin ultima dintre ele şi-ar fi meritat un loc pe Mainstage. Cu un show consistent, rod şi al celor peste două decenii de existenţă, grupul din Niedersachsen a fost aplaudat şi aclamat la… scenă deschisă. Până şi vremea i-a ajutat să se simtă aidoma celor care au cântat dincolo: ploaia şi temperaturile scăzute au făcut ca de pe armătura cortului să se prelingă apă peste tot, chiar şi în timpul concertului, astfel încât în plin recital băieţii cu mopuri şi prosoape au şters apa strânsă pe podea. Jumătatea de oră ce le-a fost alocată le-a permis muzicienilor o incursiune prin întreaga discogradie, din care au selectat cântece precum „New Found Pain”, „Turn To Ash”, „Scars Of Creation”, „Never To Return”, „Storm Within”, „Ruptured Perpetually”, „Thrown To The Lions” ori „Acts Of Rage”.

Startul zilei de vineri s-a dat însă încă de la ora 12.00, când pe Mainstage au urcat cei consideraţi părinţii stilului pornogrind, Gut (Germania), urmaţi de finlandezii reuniţi sub titulatura Demilich. Maratonul de metal a continuat cu o trupă care şi-a creat un nume în anii ’90, apoi s-a desfiinţat surprinzător în 1994. Reuniţi în 2016, într-o formulă în care bateristul Angel Cotte este singurul muzician nou venit, americanii de la Demolition Hammer au revenit în forţă la marile evenimente metal ale lumii. Kalmah, a doua trupă finlandeză a zilei, a reprezentat un plus la capitolul viteză oferind un death metal melodic care a mers direct la inima publicului.

Recitalul Vital Remains a început cu un gest care a arătat clar ce mesaj urmau să transmită piesele prezentate: solistul Brian Werner a ars o Biblie pe care a aruncat-o apoi, încă fumegând, la coş. „Where is your God now?”, a întrebat el retoric înainte de a ataca primul cântec, purtând chiar acest titlu. Americanii şi-au dorit să încheie recitalul aşa cum l-au început, prin piesa „In a World without God”, numai că, din fericire, timpul le-a permis să mai cânte încă o melodie, „Dechristianize”, cu tot cu intro-ul aferent, „Let the Killing Begin”. Un show întunecat, dar plin de energie, care cu siguranţă le-a adus noi fani, din rândul participanţilor la Party.San.

Uada s-a remarcat în primul rând prin costumaţie: membrii formaţiei au purtat glugi care le ascundeau în întregime faţa. Un nume nou pe scena metal, activând sub această titulatură abia din 2014, grupul american are în componenţă membri cu experienţă. Un recital care a combinat black metal-ul anilor 1990 cu melodii spectrale, care te bântuie încă mult timp după ce le-ai ascultat – de altfel cuvântul „uada” are în limba latină sensul „bântuit”.

Finlanda, ţară renumită prin densitatea de trupe metal, şi-a avut încă un reprezentat pe scena festivalului, şi încă unul cu greutate: Moonsorrow, formaţie înfiinţată de verii Henri şi Ville Sorvali. Iar muzicienii s-au ridicat la nivelul aşteptărilor. Cu feţele pictate, ca majoritatea formaţiilor de folk/pagan metal, şi-au interpretat melodiile complexe care îi caracterizează. Iar fanii au fost şi ei la înălţime, transmiţându-le muzicienilor şi mai multă energie.

Poate nu mulţi sunt de acord cu titlul autoasumat de „the ugliest band in the world”, însă nimeni nu poate contesta poziţia Aura Noir pe scena metal mondială. Norvegienii au revenit la Party.San după nu mai puţin de şapte ani, dar timpul pare să nici nu fi trecut peste Aggressor şi colegii săi. Trupa care le-a urmat poartă un nume cu o rezonanţă la fel de puternică – Vader, o legendă a death metalului polonez. Piotr Wiwczarek a înregistrat şi el o nouă prezenţă la festival şi, deşi componenţa formaţiei s-a modificat în cei zece ani care au trecut, publicul i-a primit cu aceeaşi căldură.

A urmat o nouă trupă de death metal, dar de o cu totul altă factură. Nile a prezentat un concert exploziv cu dese schimbări de ritm şi multă energie. Candlemass a cântat fără siglă în spate, iar artiştii au „mulţumit” companiei aeriene SAS pentru că le-a pierdut bannerul. Trupa suedeză a depăşit însă de mult etapa în care avea nevoie de a avea numele scris în fundal pentru a fi recunoscută. Şi chiar dacă Mats Leven e „doar” din 2012 solistul formaţiei, vocea sa şi-a lăsat deja amprenta asupra felului în care sună grupul scandinav. O altă trupă americană a încheiat maratonul din cea de a doua zi. Recomandată de istoria sa întinsă pe trei decenii, Autopsy i-au răsplătit cu un concert de calitate pe cei care au rezistat în frig şi ploaie până după miezul nopţii.

Cea de a treia şi ultimă zi a excelat atât prin numărul de trupe (19), cât şi prin greutatea numelor acestora. În cort au evoluat Sideburns (rock’n’roll, Germania), Indian Nightmare (heavy metal, Germania), Blood of Seklusion (death metal Italia), Vigilance (black/heavy metal, Slovenia), Atomwinter (death metal, Germania), Krater (black metal, Germania), Humiliation (death metal, Malaezia). Pe scena mare, festinul a început exact la prânz, cu Gruesome Stuff Relish (grind/death metal, Spania), urmaţi de Mourning Beloveth (doom/detah metal, Irlanda) şi Merciless (death/thrash, Suedia). Hades Almighty (black/metal, Norvegia) este un nume cunoscut în zona underground şi şi-a avut destui fani printre participanţii la Party.San.

Norii s-au scuturat încă o dată la Cryptopsy, însă chiar şi aşa canadienii au avut parte de un public entuziast. Cu o tehnică perfecţionată în cei 25 de ani de activitate, Matt McGachy şi colegii săi au animat publicul printr-un recital death metal de calitate. Tot din Lumea Nouă a venit şi Inquisition, grup fondat în Columbia, dar ai cărui componenţi trăiesc în prezent în SUA. Dagon (chitară, voce) şi Incubus (tobe) au dat o lecţie despre cum se poate susţine un concert black metal într-o formulă redusă la esenţă. Artiştii au creat o atmosferă întunecată cu vocea şi cu doar două instrumente.

Scena a fost cucerită apoi de cinci vikingi impresionanţi, şi nu numai prin fizic. Că Necrophobic a făcut parte dintre trupele mult aşteptate s-a demonstrat încă de la probele de sunet: în primele rânduri şi-au făcut loc tricourile cu sigla trupei, ba chiar şi un steag al Suediei. După câţiva ani de căutări, scandinavii şi-au găsit, se pare, formula ideală: Joakim Sterner (tobe), Alex Friberg (bass), Anders Strokirk (voce, revenit în trupă în 2014, după 20 de ani de absenţă!), Sebastian Ramstedt şi Johan Bergebäck (ambii chitară şi ambii întorşi anul acesta, după şase ani). De altfel şi setlistul a oglindit diverse perioade din istoria de aproape 30 de ani a grupului de death metal: de la „prima piesă de pe primul demo, interpretată acum pentru prima dată live”, „Slow Asphyxiation”, şi până la cea mai nouă, „Pesta”, ambele reunite pe cel mai recent EP, lansat chiar la Party.San, trecând prin „Dreams Shall Flesh”, „The Crossing” sau „Furfur”, „Blinded By Light, Enlightened by Darkness” a fost recunoscută încă de la primele acorduri ale intro-ului său, „The Slaughter of Baby Jesus”. Anders a interpretat în stil propriu partea vocală din „Revelation 666”, iar Sebastian, Johan şi Alex au demonstrat de ce numai în această formulă de trei sună perfect celebra bucată instrumentală care încheie piesa. Pentru mulţi Necrophobic a fost unul dintre highlight-urile ediţiei de anul acesta al festivalului, dovadă fiind şi coada de la autografe care nici după al şaizecilea minut dintre cele… treizeci alocate iniţial părea să nu se fi redus.

Insomnium a prezentat o altă faţetă a death metalul-ului: mai melodic, mai melancolic. Altfel spus, genul născut în Peninsula Scandinavă a fost filtrat prin sufletul finlandez. Ultima trupă germană a zilei, Desaster, a fost şi prima de sâmbătă care a beneficiat de efecte pirotehnice, mai ales că şi vremea s-a mai îmbunat. Flăcările au reprezentat acel element care a întregit recitalul cvartetului din Koblenz şi s-a potrivit perfect cu tematica versurilor şi cu motto-ul întregului festival. „Pare că acum Iadul e gol, pentru că toţi locuitorii lui sunt aici”, a spus, parcă preluând ideea, Jeff Becerra, vocalul Possessed. Trupa americană, considerată pionier al genului death metal, şi-a respectat numele, printr-un recital în forţă. Pe Jeff faptul că e ţintuit în scaunul cu rotile, în urma deja cunoscutului incident, nu-l mai împiedică demult să fie pe scenă. A ales un setlist foarte personal, cu piese precum „My Belief” ori „Storm in my Mind” (în care a mărturisit că e vorba despre perioada în care lua narcotice), dar şi „Tribulation” sau piese de pe albumul ce va apărea anul viitor, la Nuclear Blast.

Intrată în grupul select al trupelor cu cinci prezenţe la Party.San, Marduk a oferit un recital incendiar – şi nu numai în ceea ce priveşte partea pirotehnică. Poziţia de co-headliner le-a permis suedezilor să ofere un show complet, care a durat circa o oră. Mitraliera montată pe un afet în mijlocul scenei a dat un prim indiciu în ceea ce priveşte setlistul, ce a inclus trei dintre piesele de pe albumul „Frontschwein” (2015). De altfel, muzicienii au făcut o incursiune în istoria de aproape trei decenii a formaţiei, alegând hit-uri din diversele perioade ale grupului fondat de chitaristul Morgan Steinmeyer Hakansson, precum „Panzer Division Marduk”, „Of Hell’s Fire”, „To the Death’s Head True”, „Cloven Hoof” sau „ Wolves”.

Punctul culminant al festivalului ar fi trebuit să fie reprezentat de Morbid Angel. Dar cum americanii nu şi-au rezolvat în timp util actele necesare călătoriei, organizatorii au antamat pe ultima sută de metri formaţia elveţiană Triptykon. Dacă în 2011 au evoluat în cort, din cauza capriciilor vremii, trupa fondată de Thomas Gabriel Fischer a avut în fine ocazia de a cânta pe scena mare. Tom G. Warrior (chitară, voce), cunoscut metaliştilor în special ca vocal al legendarei Celtic Frost, a fost secondat de V. Santura (chitară) şi Vanja Slajh (bass). Concertul a marcat despărţirea de Norman Lonhard, care cu această ocazie şi-a ocupat pentru o ultimă dată locul de la tobe.

Party.San a avut anul acesta şi un mare minus: firma de pază. Oamenii de ordine au părut, cu rare excepţii, că asistă pentru prima dată la concerte: au sărit să „aplaneze” primele moshpituri, s-au chinuit să „recupereze” crowd surferii, i-au oprit iniţial pe cei din public să facă fotografii, într-un cuvânt păreau să nu cunoască nici cele mai elementare reguli ale unui festival metal. Şi totuşi, nici acest aspect, nici ploaia şi nici frigul, nici schimbările de line-up n-au stricat farmecul sărbătorii muzicii întunecate. Cu fiecare an ce trece, festivalul din Turingia îşi accentuează locul pe harta evenimentelor de prim rang din Europa. Sunt tot mai multe voci care cer chiar ca Tentstage să fie înlocuită de o a doua „scenă mare”, mai ales că inclusiv valoarea trupelor care evoluează în cort creşte de la an la an. Biletele pentru ediţia din 2018 au fost puse în vânzare, la preţul de 89,10 euro, iar primele nume mari de pe afiş – Watain, Tankard, Revenge – au fost deja confirmate. Iar fanii şi-au marcat încă de pe acum în calendar zilele de 9, 10 şi 11 august, când vor sărbători din nou, lângă Schlotheim, pe ritmuri de metal extrem.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s