RockHarz 2017. Maraton de metale grele lângă Teufelsmauer

Aproape de capătul estic al Zidului Diavolului se află un loc cu adevărat de poveste: lângă stâncile ce formează fundalul unor basme ale fraţilor Grimm, rockerii se stâng an de an la început de iulie pentru patru zile de RockHarz. Ajuns la cea de a 24-a ediţie, festivalul găzduit de aerodromul de la Ballenstedt a pus munţii Harz pe imensa scenă a evenimentelor de gen nu numai din Germania, dar şi din Europa.

Campingul a fost deschis încă de marţi, mulţi preferând să plătească încă zece euro, având însă la dispoziţie 24 de ore în plus pentru a se pregăti pentru marele festin. Pe lângă clasicul cort au fost instalate nu numai grătare, umbrare şi şezlonguri; unii şi-au sporit confortul cărând la iarbă verde mese şi scanune, fotolii, ba chiar şi canapele sau paturi cu saltelele aferente. Inclusiv maşinile au fost protejate cu huse de soarele ce a dogorit întreaga săptămână. Cele mai inspirate accesorii au fost bidoanele şi pungile pentru apă, respectiv ploştile la purtător, singurele recipiente admise în zona de fest, câtă vreme un pahar cu apă costa cât o bere: 2,80 euro. A devenit deja o tradiţie ca atunci când se deschid porţile lumea să fugă spre scenă, astfel că miercuri, în prima zi, accesul a fost permis cu mai bine de o oră înainte de începerea propriu-zisă, tocmai pentru ca doritorii să se oprească la imensul cort de merchandise oficial şi la standurile cu mâncare şi băuturi. O bună idee, de altfel, deoarece unele modele de tricouri s-au epuizat chiar din prima zi, ba chiar şi sortimentele de bere au început să dispară unul câte unul din meniu.

Standardele tot mai înalte puse de organizatori în alcătuirea lineup-ului a făcut ca inclusiv trupele de deschidere să fie foarte bune. De altfel, la mai toate festivalurile germane, opening act înseamnă o formaţie mai puţin cunoscută, dar în nici un caz o „formaţie mică”. Deşi au aproape două decenii de carieră, indienii de la Kryptos pare că abia acum au început să se integreze în peisajul metal european, şi aceasta deşi în ţara natală au concertat frecvent, având chiar onoarea de a deschide un concert Iron Maiden. O surpriză extrem de plăcută, băieţii din Bangalore au susţinut un recital de 40 de minute pe Rockstage, prezentând un amestec de heavy şi thrash în stilul anilor de glorie ai genului. Kryptos este un deschizător de drumuri, fiind prima trupă din India care a susţinut un turneu european şi prima care a semnat cu o casă de discuri de talie internaţională.

De altfel, prima zi a festivalului a fost organizată de casa de discuri AFM Records, toate cele şase trupe care au evoluat miercuri fiind sub contract cu label-ul german. Acesta a avut cortul oficial în dreapta scenelor, unde au fost vândute CD-uri şi tricouri şi au fost organizate sesiunile de autografe. De asemenea a pus la dispoziţia doritorilor un cufăr plin cu produse promoţionale – tricouri, cărţi de joc sau sticle de colecţie care au fost oferite gratuit şi, bineînţeles, s-au epuizat în scurt timp. Bloodbound din Suedia, cu Patrik Johansson care şi-a etalat corniţele, a fost de asemenea o prezenţă electrizantă. Show-ul lor s-a concentrat pe cel mai recent album, „War of Dragons”, lansat în luna februarie a acestui an. De parcă simpaticul „drăcuşor”, a cărui energie s-a transmis şi publicului, n-ar fi fost de ajuns, pe piesa care a încheiat recitalul şi-a făcut apariţia Diavolul în persoană, întruchipat de unul dintre membrii echipei tehnice. Fost solist în Bloodbound, Urban breed a urcat pe Rockstage imediat după foştii săi colegi, însă alături de actuala sa formaţie, Serious Black, cu care a prezentat un show power metal melodic de calitate.

Stahlmann, o trupă cu o prezenţă tot mai importantă la marile festivaluri, s-a simţit ca acasă, având în vedere că Göttingen, oraşul în care s-a format, e la doar vreo sută de kilometri distanţă de Ballenstedt. Ironia sorţii a făcut însă ca tocmai pe scurtul drum către acest eveniment să-şi rătăcească vopseaua argintie care a ajuns să le definească majoritatea show-urilor. Numai că Martin şi colegii săi au ajuns la acea maturitate artistică la care nu mai au nevoie de astfel de accesorii pentru a se face remarcaţi. Astfel că, chiar şi fără a-şi picta feţeţe în culoarea oţelului, au susţinut un recital plin de adrenalină. În cele 45 de minute pe care le-au avut la dispoziţie, au trebuit să condenseze 10 dintre piesele lor cele mai îndrăgite. Şi totuşi au găsit timp şi pentru „Nichts spricht wahre Liebe frei” ori „Bastard”, de pe cel mai recent CD, şi pentru hit-uri precum „Spring nicht”, „Schwarz”, „Tanzmaschine” sau „Süchtig”. Şi încă un amănunt care ar trebui luat în considerare de organizatorii oricăror concerte a fost faptul că la autografe şi fotografii s-a stat la rând minute în şir, coada la Stahlmann fiind una dintre cele mai lungi dintre toate trupele aflate la festival.

Şi asta deşi recitalul următorului grup, Orden Ogan, era deja în plină desfăşurare. De altfel, fanii trupei de power metal amintite au intrat în atmosferă încă de la probele de sunet, când scena a fost ocupată de patru păpuşi în mărime naturală, cu puştile îndreptate către public şi ai căror ochi de led roşu-aprins scrutau ameninţător mulţimea. O scenografie stil Vestul Sălbatic, în ton cu cel mai recent album al lor, „Gunmen”. Pentru a cincea oară la RockHarz, veteranii scenei germane au prezentat un amestec de piese noi şi melodii clasice. Şi totuşi chiar şi ei au fost nevoiţi să cedeze locul unui artist cu o şi mai mare vechime şi popularitate: Udo Dirkschneider. Deşi legenda rockului teuton anunţase că 2015 urma să fie ultimul an când va mai interpreta melodiile lansate alături de trupa Accept, al cărei membru a fost din 1976 până în 2005, a revenit asupra deciziei, oferind şi pe aerodromul de lângă Ballenstedt un cocktail de piese arhicunoscute precum „Living for Tonite”, „Princess of the Dawn”, „Metal Heart” sau „Balls to the Wall”.

Cum joi erau programate pe Darkstage două grupuri cunoscute pentru vocile lor feminine – Lacuna Coil şi Arch Enemy, organizatorii au decis să deschidă festivalul propriu-zis tot cu o formaţie female fronted. Dezavantajul aparent de a cânta la doar 20 de minute după deschiderea porţilor pentru public s-a transformat într-un atu al solistei cu codiţe colorate: Lena şi ceilalţi componenţi ai Infected Rain au avut parte de un public tot mai numeros, care a vrut să îşi înceapă ziua direct cu muzică, lăsând pe mai târziu berea sau shopping-ul. Mulţi au fost surprinşi plăcut de trupa de peste Prut, mai ales de alternanţa de clean, scream şi growl ce caracterizează piesele moldovenilor. Chiar dacă nu au avut o sesiune de autografe propriu-zisă în cortul special amenajat, artiştii au fost chemaţi la standul de merchandise pentru a semna pe CD-uri, afişe, pe carneţele sau chiar pe piele.

Pe Rockstage, bavarezii de la apRon au dat tonul unei petreceri „Auf dem Ponyhof”, cu unicorni, confetti şi baloane colorate. La lucruri mai serioase s-a revenit odată cu următoarea trupă. The New Black, originari tot din Bavaria, au continuat promovarea albumului „A Monster’s Life”, printr-un concert în forţă. De altfel, din cea de a doua zi s-a cântat alternativ pe cele două scene: în timp ce pe una se cânta, pe cealaltă se pregăteau deja următorii muzicieni din program. Nachtblut a prezentat chipul întunecat al metal-ului la 30 de grade Celsius într-un concert în care basist a fost AblaZ (Stahlmann). Muzicienii au profitat de prezenţa la festival pentru a-şi prezenta albumul ce urmează să apară în cursul acestui an. Wolfheart din Finlanda a entuziasmat publicul – încălzit oricum de temperaturile ridicate. A fost nevoie chiar de duşuri reci, venite din furtunul maşinii de pompieri, manevrat de unul dintre bodyguarzi. Apa a continuat să curgă şi la următoarea trupă – Civil War din Suedia, grup fondat în 2012 de câţiva foşti membri ai Sabaton. Oamenilor de ordine le-a dat de furcă şi numărul tot mai mare de amatori de crowd surfing, care plecau spre scenă unul după altul pe braţele mulţimii, şi retur pe propriile picioare. Mantar a demonstrat cum se poate face show în numai doi oameni – Erinc (tobe şi voce) şi Hanno (chitară şi voce). Un recital cu adevărat tare, cu cei doi plasaţi faţă în faţă, într-un duel al instrumentelor. Pe post de „energizant” chitaristul a transmis spectatorilor o sticlă de vodcă, din care unul dintre băieţii de la pază turna direct în gâturile înfierbântate ale amatorilor din primele rânduri.

Deşi numără doar trei membri – Peavy (bass, voce), Marcos (chitară) şi Vassilios (tobe), Rage este unul dintre numele mari ale heavy metalului german. A fost cea de a cincea evoluţie a lor la RockHarz, venită însă la cinci ani după precedenta, timp în care componenţa s-a modificat radical. Şi totuşi piese arhicunoscute precum „Straight to Hell” sau „Higher than the Sky” au sunat la fel de bine ca pe vremuri. O altă trupă de renume, thrasherii californieni ce cântă sub titulatura Death Angel a făcut publicul să se mute în masă în faţa celeilalte scene. Dar nici aici nu a scăpat de „duşurile” furtunului de pompieri. Muzica i-a încins pe spectatori mai tare decât soarele de iulie, iar show-ul a culminat cu „The Moth”, devenită extrem de repede una dintre piesele de rezistenţă ale recitalurilor celebrei trupe. Recordul pentru cei mai mulţi membri l-a deţinut cu siguranţă Haggard, ai cărui 11 componenţi a acoperit şi la propriu scena. Cu binecunoscutul amestec de metal şi muzică clasică, au susţinut un show în nota caracteristică, prezentând alături de hit-uri şi o piesă de pe noul album. Pentru Cristina Scabbia de la Lacuna Coil spaţiul de pe Darkstage a fost prea mic, astfel că, din dorinţa de a ajunge la cât mai mulţi spectatori, aproape că a interferat cu probele de sunet de pe scena alăturată. Cum italienii îşi promovează încă albumul „Delirium” lansat anul trecut, setlist-ul lor a fost dominat de melodii de pe acest CD, dar nu au lipsit nici clasicele „Spellbound”, „Heaven’s a Lie”, „Trip the Darkness”, „Nothing stands in our Way”, înainte de cea din urmă spectatorii fiind invitaţi să strige „We fear nothing”, leitmotivul cântecului amintit. Costumele albe stil cămaşă de forţă şi machiajul au completat şi vizual spectacolul nebun de-a dreptul. „Killer clownul” Marco Coti Zelati (bass) a onorat prezenţa la festival scriindu-şi RockHarz chiar pe vârful capului.

Trioul berlinez Kadavar a avut un recital incitant pe Rockstage. Lupus (chitară, voce), Tiger (tobe) şi Dragon (bass) au prezentat în avanpremieră piese de pe viitorul album „Rough Times”, ce va apărea în septembrie, dar şi de pe cele trei producţii discografice precedente. Judecând după numărul de tricouri din public s-ar fi putut spune că adevăratul headliner al serii a fost Arch Enemy. De altfel a fost prima trupă a serii care a beneficiat de un show pirotehnic, spaţiul din faţa scenei fiind marcat cu o bandă ce avertiza asupra eventualelor pericole. Showul a început cu anunţul organizatorilor privind furtuna prognozată de meteorologi: „Asiguraţi-vă corturile, adăpostiţi-vă în autoturism şi porniţi avariile dacă mai aveţi locuri disponibile în maşină”. Deja de la a patra repetare, vocea de pe bandă a fost acoperită de scandările publicului tot mai nerăbdător. Şi totuşi furtuna nu a venit nici măcar pe senă: de când energica Angela i-a lăsat locul Alissei ca vocal, greul l-au dus băieţii. I-au „ajutat” de data aceasta şi setările sunetiştilor, care au dat vocea feminină mult mai încet decât chitara lui Michael Amott, singurul dintre muzicieni despre care se poate spune că este de neînlocuit în trupă. In Extremo, cel mai mare nume al zilei de joi, este unul dintre cele mai bune exemple că poţi porni din piaţa medievală şi să ajungi cap de afiş la marile festivaluri. Cu 12 CD-uri la activ şi cu un fanbase solid, formaţia berlineză şi-a onorat numele cu un spectacol antrenant. Şi totuşi publicul a mai fost ţinut şi „peste program” cu un show de folk-rock: Fiddler’s Green a încheiat o zi fierbinte, şi la propriu şi la figurat, cu melodii antrenante, la care nu puteai sta locului.

Vara nopţile sunt foarte scurte, mai ales când campezi la un festival. Zece ore de respiro le-au fost îngăduite participanţilor, timp în care au trebuit să doarmă, să facă un duş, să mănânce şi să se prezinte din nou în faţa scenelor. Vlad in Tears a deschis cea de a treia zi la o oră la care soarele încă nu ardea aşa de tare. Trupa fondată în Italia, dar rezidentă în Berlin, au dat tonul celei de a treia zile. Gothicii au avut la dispoziţie 30 de minute, la fel ca şi următoarele două formaţii. Prima dintre acestea, Kambrium, a prezentat un death metal melodic, iar schimbarea de stil de pe scenă s-a văzut şi în manifestările publicului. Parada trupelor aparţinând scenei germane a continuat cu Cypecore, în costumele lor futuriste, pline de leduri, în ton cu lumea post-apocaliptică, ce reprezintă tema principală pe care grupul death metal din Mannheim o prezintă în albumele lor. Deşi valoarea creştea cu fiecare formaţie căreia îi venea rândul, gradele din termometre creşteau şi ele, astfel că mulţi au preferat să se bucure doar de partea auditivă a spectacolului, refugiaţi în puţinele locuri de la umbră, majoritatea în jurul standurilor de bere. Membrii Ewigheim pot spune aşadar că au avut în faţa scenei doar pe cei mai înfocaţi dintre fani, care au îndurat căldura pentru a-şi vedea favoriţii.

Deşi originari din Budapesta, sufletul Firkin este vopsit în verdele Irlandei. Cu flaut, vioară, dar şi chitare şi tobe, trupa de folk-punk a interpretat atât piese proprii cât şi hituri ale genului, precum „Whiskey in the Jar”. Originari din cunoscutul cartier St. Pauli din Hamburg, băieţii ce cântă sub titulatura Ohrenfeindt au prezentat un rock’n’roll ca în vremurile bune, care a mai trezit din amorţeală publicul. Nu doar scena s-a întunecat o dată cu show-ul Unzucht: norii prognozaţi de meteorologi şi-au făcut simţită prezenţa la festival, preluând rolul furtunului de pompieri în a-i răcori pe cei din public. O scurtă ploaie de vară, cu stropi mari, care l-a făcut pe solistul Daniel Schulz să declare că a fost primul concert pe care îl susţine vreodată pe ploaie. „Der Schulz” şi chitaristul Daniel de Clercq au demonstrat că extremele se atrag şi se completează de minune: vocalul, cu plete, exuberant, care a cântat una dintre piese în timp ce era purtat pe braţe de public, versus chitaristul cu freză punk care aproape că nu s-a desprins de microfonul din faţa sa, cu o mină serioasă pe tot parcursul recitalului, dar ciupind cu măiestrie coardele şi contrapunând pasaje growl exact acolo unde se potriveau cel mai bine în piese. În concluzie, una dintre trupele în creştere de pe scena germană şi una dintre cele mai plăcute surprize de la RockHarz 2017.

O nouă pată de culoare în programul zilei de vineri a fost reprezentată de Ost+Front. Şi nu numai prin chipurile vopsite şi costumele fistichii, ci şi prin versurile ironice, directe şi fără perdea ale unor piese cu titluri precum „Fiesta de sexo” sau „Bitte schlag mich”. Pată de culoare a existat şi la propriu, provocată de vopseaua turnată într-un balon uriaş umplut apoi cu aer şi lansat în direcţia publicului de către Eva Edelweiß. De altfel parodia este cuvântul de ordine penrtru trupa înfiinţată în 2008 de Patrick Lange, alias Herrmann Ostfront, care a fost ani buni membru în Corvus Corax şi Tanzwut. După Neue Deutsche Härte şi piese despre sex a urmat un concert pagan metal cu texte inspirate din vechile legende germanice. Varg, una dintre formaţiile cu puternice nuclee de fani, au strâns mulţi oameni în faţa scenei, cu piese care îţi făceau pielea de găină. Refrenul de la „Einherjer” a capella în deschiderea piesei propriu-zise a fost cântat în cor de muzicieni şi public deopotrivă. „Lupii” din Coburg – căci numele trupei derivă din vechiul cuvânt nordic vargr – au oferit un show de-a dreptul sălbatic. Cele 45 de minute pe care le-au avut la dispoziţie pentru cea de a treia lor prezenţă la RockHarz au fost mult prea puţine pentru spectatorii însetaţi de wolf metal. Un nou show gothic sub strălucirea soarelui a fost cel al grupului Lord of the Lost din Hamburg. Însă era inevitabil să se întâmple astfel, pentru că mai era încă mult până departe în noapte, când urma să se încheie şi cea de a treia zi.

Poate cea mai tânără trupă de pe afiş a fost Beyond the Black, fondată cu trei ani în urmă în Mannheim. De succes s-au bucurat încă din 2014, când au fost invitaţi la Wacken, chiar în anul în care s-au înfiinţat, la care s-au adăugat prezenţe la Wave-Gotik-Treffen un an mai târziu şi numeroase turnee. Formaţia şi-a modificat aproape întreaga componenţă anul trecut, din lineup-ul original rămânând doar solista Jennifer Haben. O trupă care n-a surprins însă decât prin prezenţa atât de sus pe afiş. Cel care a urmat a pierdut probabil numărul festivalurilor la care a participat, dar poate şi pe cel a trupelor în care s-a implicat sau cu care a colaborat. Pain nu mai e de mult doar un proiect al lui Peter Tagtgren şi chiar şi la a patra componenţă (cu basistul Andre Skaug şi chitaristul Greger Andersson, plus deja obişnuitul tobar David Wallin) are acelaşi succes nebun. Al cincilea „muzician” a fost Joakim Broden de la Sabaton, întruchipat de o marionetă care a apărut de după un panou de lângă baterie, în timpul piesei „Call Me”. Aceasta, alături de „A Wannabe” şi „Pain in the Ass”, toate de pe cel mai recent album, şi-au făcut loc în setlist printre clasice precum „End of the Line”, „Zombie Slam”, „It’s Only Them”, „Monkey Business”, „Same Old Song” ori „Dirty Woman”. Nici în cămaşă de forţă Peter n-a putut sta locului: s-a agitat pe tot parcursul showului, cu inepuizabila lui energie. Pe faţa solistului suedez a apărut un zâmbet larg la intro-ul de la „Shut Your Mouth”, când toată suflarea a imitat sunetul „soneriei” care deschide melodia amintită.

A urmat încă o trupă din Hamburg care abordează stilul dark rock. Solistul Martin Engler, alături de colegii săi au prezentat cele mai cunoscute piese – „Arabia”, „Symphony of Pain”, „After the War” etc. – pe ritmul cărora publicul a dansat şi şi-a mişcat braţele ori a cântat versurile. Printre cele mai vechi, mai cunoscute şi, bineînţeles, mai aşteptate trupe s-a numărat Iced Earth. Americanii şi-au prezentat noul album, „Incorruptible”, însă nu au lipsit nici piesele de rezistenţă precum „I died for you”, „The Hunter”, „Dystopia” ori „Watching over me”, ultima fiind dedicată de solistul Stu Block tuturor celor care au pierdut pe cineva drag. Însă headliner absolut al serii a fost din nou o trupă germană. „Concernul” Heaven Shall Burn (sau HSB AG, cum şi-au scris pe banner-ul din fundal) a produs o muzică de calitate. Marcus Bischoff şi colegii săi au pus tunurile de… lumină pe cei din primele rânduri încă de la probele de sunet. Melodii una şi una s-au succedat într-un recital incitant. De altfel, grupul din Turingia este recunoscut pentru showurile complete pe care le oferă de fiecare dată. În meiz de noapte black metalul s-a dezlănţuit lângă Zidul Diavolului. Chiar dacă le-a revenit ingrata poziţie de primă trupă după headliner, Belphegor a beneficiat de un număr mare de spectatori care încă nu se îndurau să plece spre corturi, deşi maratonul metal dura deja de 13 ore. Şi chiar şi aşa, pentru rockeri a mai fost timp de încă o trupă. Şi de încă o bere, băută la îndemnul „Achtung, Fertig, Prost!”, rostit de Mr. Hurley, acompaniat de „Pulveraffen”. Piraţii din Osnabrück au făcut publicul să danseze pe ritmuri de ritmuri de chitară, acordeon şi tobe până târziu în noapte, punând capăt celei de a treia zile de RockHarz. Nu însă şi festivalului, în programul căruia urma ziua de sâmbătă, poate cea mai plină în trupe cu greutate.

Onoarea de a deschide maratonul de sâmbătă a revenit grupului german „Dawn of Disease”. Brunch-ul de death metal continuat cu o altă trupă germană de profil, Deserted Fear. Şi pentru muzicieni, şi pentru public cele 30 de minute de recital au fost mult prea puţine, şi unii, şi ceilalţi au fost nevoiţi să se mulţumească cu atât, dar şi-au spus la revedere cu promisiunea că se vor revedea cât de curând, eventual la o ediţie viitoare a RockHarz. O altă trupă germană, dar cu stat vechi pe scena marilor festivaluri a urmat în program. Thrash-erii reuniţi sub titulatura Dew-Scented au făcut o incursiune prin bogata lor discografie, de la CD-ul de debut „Immortelle” (1996) şi până la cel mai recent, „Intermination”. Prima formaţie din afara Germaniei a zilei a fost Tank, care are de anul acesta un nou solist, în persoana lui David Readman. Deşi un grup tânăr, atât ca an al fondării, cât şi ca medie de vârstă a componenţilor, The Vintage Caravan a interpretat un rock clasic, ca-n anii 70. Deşi stilul islandezilor a fost total diferit de al celor care i-au precedat, au fost primiţi cu la fel de multă căldură de cei 15.000 de spectatori ai RockHarz.

Ironia sorţii a făcut ca tocmai solistul unei trupe care are alcoolul drept temă principală să rămână fără băutură pe scenă. Fanii i-au sărit însă în ajutor lui „Irish Bastard”, cumpărându-i ei înşişi bere şi venind cu paharele în suport de carton în faţa scenei. După folk-punk a urmat punk rock, interpretat de grupul Serum 114 din Frankfurt am Main. Tinerii muzicieni au mărit doza de energie printr-un recital incitant. Dacă multe trupe ar fi făcut orice să mai aibă încă cinci minute de show, grupul olandez Asphyx şi-a dat seama că şi-a terminat setlistul cu mult înainte ca timpul lor pe scenă să expire, astfel că au ales pe loc încă două piese din repertoriu, şi chiar şi aşa şi-au luat la revedere de la spectatori cu vreo câteva minute înainte de ora stabilită. Un show întunecat precum cel susţinut de Moonspell a fost programat, paradoxal, la o oră la care soarele ardea cu putere. Şi tot paradoxal, în timp ce spectatorii renunţau la tot mai multe obiecte vestimentare, Fernando Ribeiro îşi completa tot mai mult costumaţiile de scenă, pentru a prezenta cum se cuvine conceptul conţinut în versurile lor. Astfel şi-a pus inclusiv o pelerină cu glugă la „Vampiria”. Atât banderolele, cât şi mănuşile negre, fără degete, au fost aruncate de solist către public la finalul show-ului, provocând mici tragedii. Două dintre fanele aflate în primul rând au pus mâna simultan pe o mănuşă. Una dintre ele a fost nevoită să renunţe, în timp ce cealaltă încerca să o împace, spunându-i că oricum nu e măsura ei. De parcă aceasta ar fi vrut să o poarte şi nu să o păstreze ca amintire. Astfel că „înfrânta” a rămas plângând minute în şir lângă gard, gândindu-se cum suvenirul i-a scăpat printre degete. Cineva i-a oferit drept premiu de consolare un setlist, deşi ea recunoscuse şi fredonase o dată cu Fernando piese precum „Opium”, „Raven”, „Mephisto”, „Wolfshade” sau „Alma Mater”.

Două trupe finlandeze, dar diferite radical prin stil, au fost programate sâmbătă pe Darkstage, Insomnium, prima dintre ele, s-ar potrivi mai degrabă în peisajul muzical suedez, cu al lor stil melodic-death-metal influenţat de soundul de Goteborg. Deşi fanii lor şi-ar fi dorit să asculte, ca la alte recitaluri, una după alta, cele şapte părţi ale albumului conceptual „Winter’s Gate”, timpul nu a premis asta, însă prima şi ultima au încadrat recitalul finlandezilor. Grave Digger, o legendă a metalului german, cu circa 20 de albume de studio la activ şi o carieră întinsă pe mai mult de trei decenii, a revenit după 8 ani la RockHarz. Cu Chris Boltendahl în formă maximă şi cu un chitarist cum orice trupă de heavy metal şi-ar dori – Axel Ritt, nemţii au entuziasmat fără îndoială, chiar dacă li s-au alocat doar trei sferturi de oră. Dacă clăparul a cântat costumat în Doamna cu coasa, el a fost dublat ca imagine de un personaj care a apărut pe scenă spre finalul showului. În plus, Axel a făcut propriul său spectacol, cântând ţinând chitara în toate poziţiile, acordurile ieşindu-i perfect şi când era în genunchi, şi când s-a aruncat pe jos, şi când a ridicat instrumentul deasupra capului sau l-a ţinut la spate. Incursiunea prin discografie a adus imnuri heavy metal de pe primul album „Heavy Metal Breakdown” şi de pe CD-urile inspirate din istoria britanică, dar şi piese proaspăt lansate. Iar la final orice fan s-a putut declara „Healed by Metal”.

A doua trupă finlandeză a zilei a invitat publicul la o petrecere folk metal, stropită din belşug cu „Vodka” şi „Beer, Beer”. Korpiklaani, cu ale lor costume pestriţe, şi-au dovedit talentul de a anima publicul prin ritmuri care nu te lasă să stai locului. În engleză sau în limba lor maternă, piesele au ajuns la inimile celor prezenţi, care s-au bucurat de o oră de ritmuri de vioară, acordeon, tobe şi chitară. Suedezii de la Dark Tranquillity, programaţi să cânte de la 20.40, au stat până în ultima clipă cu inima strânsă: chitaristul Christopher Amott, cel care îi ţine locul lui Niklas Sundin, aflat încă în concediu de paternitate, a ajuns pe ultima sută de metri. „Acum am aterizat”, ar fi putut el spune, după ce a fost adus de la Berlin de un binevoitor, care l-a transportat pe calea aerului cu propriul avion de agrement, direct pe aerodromul de lângă Bornstedt. A fost o soluţie de avarie, câtă vreme cursa de linie cu care a venit din SUA artistul a avut 12 ore întârziere şi era cât pe ce să dea peste cap programul muzicienilor. Astfel că pentru Mikael Stanne & Co n-a mai contat că sunetiştii au fost departe de „proporţia de aur” între voce şi instrumente. Dar pentru fanii adevăraţi n-a contat decât plăcerea de a asculta live piese precum „Atoma”, „The Lesser Faith”, „Terminus”, „Wonders at your Feet” ori „Misery’s Crown”. Aplauzele nu mai conteneau, astfel încât Mikael a spus „mulţumim, dar trebuie să mai şi cântăm”. Dacă Anders Iwers a aruncat la final pene de chitară cu sigla DT, pe cele trimise către public de Chris Amott era inscripţionat numele trupei în care a activat ani buni – Arch Enemy.

Şi pentru formaţia elveţiană Eluveitie concertul de la RockHarz 2017 a marcat o revenire la festivalul din inima Germaniei. În cei doi ani care au trecut de la precedenta prezenţă la evenimentul din Bornstedt, grupul a suferit schimbări importante de componenţă: un nou tobar, un alt chitarist şi, poate cel mai important, o nouă solistă, Fabienne Erni. Problemele de sunet de la predecesorii lor s-au aplificat, pârâitul boxelor stricând în bună măsură prima parte a recitalului. Înaintea concertului „headliner-ului headlinerilor”, organizatorii au aliniat pe scenă mare parte din echipa care a avut grijă ca şi ediţia 24-a să fie un succes. Onoarea de a fi cap de afiş în 2017 a revenit unui alt grup legendar al scenei germane de metal: Blind Guardian. Liderul acestuia, Hansi Kürsch, a pregătit un show special pentru această ocazie: interpretarea în întregime a albumului „Imaginations from the Other Side”, lansat în 1995. Şi chiar dacă ultima piesă s-a chemat „And the Story Ends”, povestea nu se putea opri aici: alte trei hituri – „Mirror, Mirror”, „The Bards Song” şi „Valhalla” – au completat recitalul. La ultimele două melodii, publicul a cântat alături de solist, iar muzicienii i-au lăsat pe spectatori la final să interpreteze a capella refrenul. „Valhalla – Deliverance/ Why’ve you ever forgotten me”, a răsunat în noapte pe mii de voci, amânând minute în şir momentul despărţirii de trupa preferată.

Ca în fiecare seară, alte două trupe au prelungit petrecerea metal. Membrii Feuerschwanz, adunaţi ciorchine pe marginea scenei pentru a urmări şi ei concertul Blind Guardian, n-au observat că bannerul ridicat în spatele lor era cel al următoarei trupe. A fost însă destul timp pentru a repara greşeala, iar grupul amintit a dat tonul unei sărbători stil piaţă medievală. Cei şase artişti, plus cele două „mâţe” care le întregesc show-ul, au interpretat piese antrenante şi amuzante, multe pline de sensuri interzise minorilor. „Sex is Muss” a descris ce fac albinuţele şi floricelele, iar la „Ketzerei” s-a mizat pe jocul de cuvinte „erezie” / „pisicuţă” (Kätzchen), o Mieze dansând provocator, legată de o bară cu cătuşe cu blăniţă. Dintre melodiile dedicate membrilor trupei s-a auzit doar „Taugenix”, o ironie primită de basist cu zâmbetul pe buze, iar la „Seemansliebe” s-a vâslit pe uscat, spectatorii s-au luat pe după umeri şi până şi bodyguarzii au intrat în joc încingând o horă. La nelipsita „Zuckerbrot und Peitsche”, mulţi bărbaţi din public au rămas la bustul gol, învârtind tricourile deasupra capului. De o asistenţă numeroasă s-a bucurat şi Alcest, ultima trupă a zilei şi a festivalului. Oamenilor nu le venea să plece la culcare, deşi se intrase deja de o oră în ziua de duminică. Şi nu le venea nici să creadă cât de uşor s-au scurs cele patru zile de RockHarz. Formaţia franceză fondată de Stephane „Neige” Paut a prezentat un recital atmosferic bazat pe cel mai recent album, „Kodama”, apărut anul trecut.

Un festival ca RockHarz nu înseamnă numai muzică şi camping. Zona rezervată publicului a cuprins şi numeroase standuri, de la cele de merchandise şi autografe până la corturi cu haine, accesorii, bijuterii şi chiar jucării erotice. Că veni vorba, băutura oficială a evenimentului purta numele acelei plăcute activităţi ce se desfăşoară în intimitatea… cortului. Chiar şi îngheţata „la metru”, ambalată în folie de plastic şi cu diverse arome, avea un nume incitant, în traducere „linge-mă”. Oferta la mâncare a fost foarte variată, de la specialităţi asiatice până la peşte, paste, pizza, brânză sau clătite. Şi totuşi, porcul a fost baza, de la ciolane sau frigărui la porci întregi fripţi la proţap, câte şapte-opt godaci simultan, chiar în faţa clienţilor. Şi totul stins cu bere germană. Însă intens căutate şi cu adevărat apreciate au fost toaletele ecologice cu apă curentă, ba chiar dotate şi cu o mică chiuvetă sau cu un dozator de lichid dezinfectant pentru mâini. Un angajat al firmei de instalaţii sanitare verifica periodic gradul de curăţenie şi împrospăta la nevoie şi stocul de hârtie igienică. La duşurile din camping, administrate de aceeaşi companie, s-a stat ordonat la coadă şi s-a intrat pe bază de cupon. Iar cum pentru organizatori „după festival” înseamnă „înainte de festival”, deja au fost anunţate primele nume grele ale ediţiei jubiliare, cu numărul 25: Eisbrecher, Amorphis, Paradise Lost şi Hammerfall, aceştia din urmă cu un show special, intitulat „Harz on Fire”. Pe pagina oficială se pot deja cumpăra biletele pentru RockHarz 2018, la un preţ ce depăşeşte cu puţin 100 de euro, ce include şi accesul în camping.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s