RockHarz 2017. Lena: „Copilul meu este Infected Rain” (VIDEO)

În cea de-a doua zi a RockHarz, pe 6 iulie, a evoluat Infected Rain, una dintre cele mai apreciate trupe din Republica Moldova. La scurt timp după recitalul susţinut în cadrul celei de-a 24-a ediţii a evenimentului organizat pe aerodromul de lângă Ballenstedt, solista Lena ne-a vorbit atât despre concertul în sine, cât şi despre treptele pe care le-a urcat alături de colegii săi până să ajungă pe scena marilor festivaluri din Germania şi nu numai. Înregistrarea video a interviului cu exuberanta şi fotogenica Lena poate fi urmărită la finalul acestui text.

– Ne poţi oferi câteva impresii la cald?
– Sunt câteodată nişte chestii pe care le numim în rusă „pietre sub apă”. Ce înseamnă, practic? Sunt de obicei câteva probleme şi câteva momente despre care nu prea ştie lumea. Sincer, azi am avut foarte multe probleme tehnice. Să fii prima trupă a zilei nu e întotdeauna prea uşor, mai ales la un festival atât de mare. Sunt reguli, este un timp la care trebuie întotdeauna să fii atent, sunt foarte multe nuanţe la care trebuie să fii foarte atent. Dar în general a fost extraordinar şi, chiar dacă am fost prima trupă, am avut un public foarte-foarte activ, foarte bun, enorm, mi se pare că un public mult mai mare şi decât e acum. Ce s-a întâmplat? S-au deschis porţile şi toţi au început să fugă la scenă. Eu mă ţin minte copil, când am fost prima dată la primul festival mare din viaţa mea, aveam 17 ani, şi tot aşa făceam: fugeam prima, să stau în primul rând, şi nu mă mai mutam de-acolo; nici să mănânci, nici să bei apă sau să mergi să te aşezi un pic. Cam asta s-a întâmplat şi aici şi mi-am adus aminte de perioada aia. A fost foarte frumos! Acum, oamenii s-au dus să mănânce, să mai bea… Am primit multă adrenalină de la public şi am avut şi câţiva fani cu steagul Moldovei, drept în primul rând! A fost foarte plăcut, extraordinar.

– Încă se mai simte adrenalina…
– Da, mai este, nu pot să stau locului.

– La festivalurile din Germania, practic nu există trupe de deschidere, pare că sunt toţi headlineri.
– Cu siguranţă, noi nici nu ne considerăm trupă de deschidere. În general, festivalurile sunt făcute în modul următor: sau toate trupele sunt headliner, sau pun trupe foarte mari primele, să încălzească într-atât lumea, să fie o atmosferă într-atât de frumoasă şi prietenoasă, să nu fie această diferenţă dintre trupe. Îmi place foarte mult când fac aşa. Dacă unuia îi place mai mult o trupă decât a doua nu înseamnă că trupa aia e mai bună decât a doua, şi invers. Cum am spus şi de pe scenă: suntem aici lângă trupe mici, trupe mari, lângă oameni frumoşi, oameni urâţi, nu contează, cu toţii suntem egali.

– Care a fost cel mai mare festival din Germania de până acum?
– Pentru noi? Sincer? Ăsta! Dar cel mai mare o să fie peste o lună, o să cântăm la Summer Breeze, şi acesta o să fie cel mai mare din Germania. Noi am cântat la festivaluri foarte mari, dar nu în Germania, ci în Austria, în Rusia, Ucraina, România foarte mult, în Cehia, care este foarte crazy, are câteva festivaluri foarte bune. În general, noi suntem o trupă care până la momentul actual putem să ne lăudăm mai mult cu turnee decât cu festivaluri. Aşa s-a nimerit, pentru că suntem o trupă independentă, iar trupele independente intră mai greu la festivaluri, dar… whatever, it’s fine, intră!

– Cum ţi se pare publicul din Germania? Poţi face comparaţii cu România, cu Moldova?
– Eu nu fac diferenţă niciodată, pentru că pentru mine, când eşti în metal, nu contează nimic: nici ce limbă vorbeşti, nici ce religie îţi place, nici din ce familie vii, nici cât de bogat sau sărac eşti, nici dacă eşti fată sau băiat… Asta e faza cea mai frumoasă a metal-ului şi a muzicii în general. Muzica ne cuprinde şi ne adună împreună, când eşti acolo pe scenă, sau în public… Mie însămi îmi place foarte mult să mă duc la concerte. Şi la concertele la care particip cu trupa Infected Rain îmi place enorm să mă duc în public şi să ascult alte trupe. Lumea se uită la mine câteodată, dar nu-mi pasă: dacă vreau să ascult trupa, stau acolo. Nu contează de unde vii, ce limbă vorbeşti, poţi să fii şi un extraterestru – dacă îţi place, stai aici cu noi! E o familie.

– Dacă tot nu contează limba, te-ai gândit să cânţi să cânţi şi în română?
– Nu. Ştii de ce? Pentru că foarte mulţi mă întreabă: eu vorbesc câteva limbi…

– Rusă, engleză, română, italiană…
– Exact, le vorbesc bine – consider că excelent nimeni nu vorbeşte o limbă. Vorbesc mai puţin bine încă două: spaniola şi armeana. Engleza este o limbă internaţională şi, cum eu scriu textele pieselor noastre, este extrem de important să fiu înţeleasă de oameni. Pentru că, şi când ascult alte trupe, pentru mine însămi înseamnă foarte mult mesajul pe care încearcă să-l transmită artistul. Apreciez mult mai mult acei muzicieni pe care pot să-i înţeleg. Şi cum limba engleză este mai vorbită, de-aia pentru mine o să fie aşa întotdeauna. Poate în viitor o să fac o piesă sau două în alte limbi, care – nu ştiu, dar nu vreau să dictez, nu vreau să promit, arta trebuie să vină din suflet.

– Spuneai că nu contează dacă eşti băiat sau fată, totuşi în lumea metal-ului sunt mai mulţi băieţi. Cum te-ai adaptat?
– Nu numai în lumea metal-ului, aş zice în general… Ştii care e diferenţa dintre o fată şi un băiat? Un băiat se dedică foarte mult unui lucru, o femeie se dedică mai multor lucruri. Cel care se dedică unui lucru îl face foarte bine – poate să fie în muzică, poate să fie un chef în bucătărie, poate să fie un doctor… Sunt de părere că bărbaţii au această „calitate super”. Dintr-un punct de vedere e mai rău, pentru că nu prea pot să facă mai multe chestii deodată. Femeia poate să se gândească în acelaşi moment la câteva lucruri: ea se gândeşte la copii, ea se gândeşte la mâncare, ea se gândeşte la curăţenie… la toate. Încă din istorie ştim asta. Cred că este cazul şi în metal: avem mai puţine femei pentru că femeia trebuie să nască, are familie şi se dedică total când este mamă. Pur şi simplu este o chestie de alegere, iar femeile care se dedică total muzicii, artei, fac un sacrificiu foarte mare: nu-şi văd părinţii, nu-şi văd copiii, dacă-i au, este o alegere, dar o alegere foarte puternică, foarte drastică. Pentru un bărbat nu-i foarte important: el face copii, are familie – şi se întoarce la ea, nu spun că o lasă, dar o femeie este mult mai legată de copii şi de familie, sau de un alt lucru, de părinţi, de câte un bărbat, şi nu este rău sau bine, ci suntem pur şi simplu diferiţi. În acelaşi timp, cred că suntem la acelaşi nivel. Când e vorba de o pasiune, de un vis pe care l-ai avut toată viaţa şi ai vrut să ajungi la el, atunci nu contează: eşti fată, băiat, copil sau bătrân… Niciodată nu e prea târziu, şi niciodată nu e prea devreme. Avem foarte multe exemple de genul ăsta, şi în cinematografie, şi în muzică, şi în artă… Sincer, eu mă simt foarte bine, eu am crescut cu băieţii şi m-aş simţi mai incomod în preajma fetelor.

– Fată fiind, faci aşadar mai multe lucruri şi în trupă – care ar fi acelea?
– Eu scriu textele şi pun melodia pentru voce. Ca imagine? Este imaginea mea, care a fost creată mult înainte de Infected Rain. Am avut o profesie foarte interesantă, am fost hair&makeup artist, şi asta mi-a pus, să zicem aşa, sămânţa aia în pământ, care a dat flori mult înainte de Infected Rain. Am început să lucrez ca model şi aşa s-a creat un pic look-ul ăsta al meu. Oricum, e clar că acum încerc maximum posibil să introduc această imagine în trupă, dar nu pentru că vreau ca lumea să fie legată de această imagine, ci pentru că vreau ca lumea să mă aprecieze şi să mă vadă aşa cum sunt. Pentru că cine mă ştie bine ştie că eu sunt aşa în fiecare zi, nu doar pe scenă, nu doar în poze sau… Aşa sunt eu. Mie îmi place să creez, mie îmi place să fiu colorată şi mi-aş dori ca toată lumea să fie un pic mai zâmbitoare şi mai colorată.

– Cum te vezi în viitor: cu familie, cu copii?
– Absolut deloc nu. Nu mă văd cu copii pentru că cred că niciodată nu e târziu să ai un copil, iar dacă vârsta nu îţi permite, sunt foarte mulţi copii care au nevoie de o familie, sunt copii mai mici sau mai mari care nu au părinţi şi tu ai putea să le dai o viaţă nouă. Eu nu mă grăbesc să am un copil: sincer, nu prea vreau şi nu mă grăbesc. Şi nu mai am 16 ani ca să mă judecaţi, şi nu mă judecaţi, că mă judecă foarte mulţi, pentru că este o alegere pe care o fac. Copilul meu este Infected Rain pentru acum şi nu cred că o să se mai schimbe. Dacă o să se schimbe şi o să mă simt aşa, mai pustie, şi dacă o să înţeleg că am nevoie de ceva mai mult şi vreau să mă simt mamă, no problem, o să adopt un copil. Asta este teoria mea pentru viaţă.

– Tu, când erai copil, cum erai?
– Eram bătăuşă şi eram ca un băiat. Cum am spus, am crescut în preajma băieţilor şi îmi plăcea tot ce este legat de băieţi: să joc fotbal, să mă duc cu bicicleta, să mă urc pe garduri, să strâng fructe încă verzi şi oamenii fugeau din urma noastră… Am multe amintiri din copilărie, dar în acelaşi timp nu pot să spun că am avut o copilărie sau o adolescenţă ca a tuturor, pentru că trebuia să fiu un pic matură în momente în care nu eram. Nu mă plâng, doar spun că datorită acestui fapt sunt cine sunt, şi mă vedeţi aşa cum sunt.

– Cum ai intrat în lumea metal-ului, la câţi ani şi în ce împrejurare?
– Am început să ascult rock’n’roll şi muzică mai rock cam pe la vârsta de 13-14 ani, am primit cadou un radio de-ăsta mic, portabil, şi întotdeauna pe drum spre şcoală ascultam. Aveam pe atunci un post de radio din Rusia, care se numea Nashe Radio şi era singurul accesibil în acel moment, şi ascultam foarte mult. Unica problemă era că puteai să asculţi doar muzică rusească, doar metal sau rock sau rock’n’roll rusesc. Era ok pentru mine în perioada aia, că eram dintr-o familie în care se vorbea limba rusă, taică-meu este din Armenia şi mama mea are rădăcini din mai multe ţări, dar am învăţat în şcoală româna, de aia ştiu eu română. Bine, aşa am început. Dar după aia am ajuns să privesc MTV şi la MTV am făcut o alegere foarte mare între Nirvana sau Limp Bizkit sau Linkin Park sau Britney Spears sau alte trupe care au mai fost. Astea au fost alegerile mele şi eu ascultam Blink-182, Korn, ceva din Deftones. Atunci am înţeles că îmi place ceva şi mai greu. La primul salariu pe care l-am avut la 15 ani m-am dus şi mi-am cumpărat primele casete. Şi fără să ştiu trupele am ales Sepultura – „Roots” şi Slipknot – „Iowa”. Fără să ştiu cine sunt, am spus „ok, asta şi asta”! Şi am ascultat aceste două albume până când nu mai mergeau, până nu mai sunau deloc bine, până chiar s-au stricat. Şi atunci am înţeles că îmi place ceva mai greu, că îmi place metal-ul. N-am crezut că o să cânt, n-am ştiut că o să fiu pe scenă, dar, lăsând asta la o parte, aş zice că Chişinăul, Moldova sunt foarte mici şi muzicienii se ştiu între ei. Aşa se face că am nimerit în preajma muzicienilor, am avut prieteni muzicieni şi împreună cu Vidick, care este acum la chitară în Infected Rain – mai era pe atunci DJ Kapa -, am format trupa Infected Rain în 2008. Practic în 2007, dar am început serios în 2008, primul concert a fost atunci, am mai invitat alţi muzicieni – încă o chitară, tobe. Eu am scris texte de când eram mică, am scris şi în rusă, şi în italiană, şi în engleză, iar chiar primul single pentru Infected Rain a fost folosit din aceste poezii în limba engleză pe care le-am scris pe când eram la universitate, şi asta a fost pentru „Judgemental Trap”, la care am filmat şi primul videoclip. Nu cred că am mai spus vreodată asta, sunteţi primii care aflaţi.

– Care crezi că au fost cele mai importante etape ale carierei voastre?
– Totul este foarte important. Extrem de important este să scrii albume. Pentru mine, cele mai importante trepte au fost cele trei albume. Dar şi fiecare turmeu. Suntem în turneu de cam două ori pe an, minimum, turnee de câte două-trei luni, în care avem show-uri aproape în fiecare zi. Am cântat în mai mult de 37 de ţări ale lumii şi nu mai ştiu în câte oraşe. Dar nu contează în ce ţară eşti, cât de obosit eşti şi de unde eşti, te primesc foarte bine. Sunt oameni care nici nu-şi dau seama unde este Moldova, şi vin la concert, şi te susţin, şi ştiu cuvintele, e extraordinar!

– Unde locuieşti acum?
– În viaţa mea am schimbat de patru ori locul unde am trăit, şi acum trăiesc în Statele Unite, de doi ani şi jumătate aproape. Ai pus foarte corect întrebarea, pentru că cine pune întrebarea „Unde este casa ta?”… Eu nici nu am o casă, sincer! Casa mea este all over the world. Pot să mă şi laud cu asta, pentru că sunt în turnee foarte mult cu Infected Rain, şi băieţii din trupă pot spune aceeaşi istorie. Noi suntem aşa de bine primiţi oriunde ne ducem, că ne simţim ca acasă.

– Dacă, la momentul în care a plecat Angela Gossow, ai fi primit invitaţia de a cânta în Arch Enemy, te-ai fi dus?
– Sincer? Nu. Dar nu din cauza Arch Enemy, pentru că este o trupă extraordinară, ţin minte cum îi ascultam foarte mult, mai ales când era Angela la voce, era una dintre primele femei pe scenă în muzica atât de brutal. Am un respect enorm pentru toate trupele în general, şi pentru cele cu femei pe voce, şi pentru cele cu bărbaţi pe voce. Eu nu aş face acest pas din două motive. În primul şi în primul rând este pentru că Infected Rain nu exista înainte, noi l-am creat împreună. La ce am ajuns noi acum, am ajuns împreună, prin lacrimi, prin sânge, am avut tragedii, am avut bucurii, am avut foarte multe ups and downs, şi cred că asta ne face cine suntem noi acum. Eu cred foarte mult în Infected Rain şi, oriunde am fi, oriunde am ajunge, nu contează peste câţi ani şi nici dacă cineva din trupă se va schimba sau nu, o să încerc din suflet, din toate puterile mele să merg înainte cu această trupă.

– Bucurii au fost cele de pe scenă, dar tragediile?
– Nu este un mare secret, noi am avut accidente rutiere. Unul a fost foarte serios, în 2014, am şi tatuată data, ne întorceam de la un concert din Moscova şi eram pe teritoriul Ucrainei. Şi Ucraina nu se laudă cu drumuri foarte bune, a fost şi un pic de gheaţă, noi am pierdut controlul maşinii, ne-am răsturnat. Am fost foarte… nu ştiu… păziţi cumva, că nimeni nu a fost rănit prea tare. Cred că eu am fost cea care a suferit cel mai mult, dar nu mai contează. S-a întâmplat asta în timpul înregistrării albumului „Embrace Eternity”. Deja înregistrasem tobele, am făcut pauză pentru acel concert şi urma să ne întoarcem să înregistrăm mai departe. Şi aveam bani strict pentru album. Noi suntem o trupă independentă şi toţi banii pe care îi facem de la concerte sau de la merchandise îi băgăm în trupă din nou şi din nou, e aşa, un circuit. Şi atunci eram cu două săptămâni înainte de un turneu foarte mare european, în care trebuia să băgăm bani, mai ales în maşina trupei, care a fost distrusă. Noi eram la un moment dat într-o situaţie în care trebuia să alegem: să terminăm albumul sau să reparăm maşina şi să plecăm în turneu, dacă mai putem şi mai vrem. Pentru că am fost, să spun aşa, speriaţi destul de bine. Şi noi nu ne-am dat bătuţi, am făcut ambele, datorită oamenilor care cred în Infected Rain şi ne-au permis să facem una sau alta fără să dăm banii imediat. Numai datorită acestor oameni am putut să ne punem pe picioare atunci. Şi am mai avut un accident, un pic mai light, anul trecut, pe drumul spre Rockstadt Festival, în Râşnov. Am avut un camion care ne-a ajuns din urmă de câteva ori. La fel, maşina nu puteai s-o mişti de pe loc, eram pe teritoriul României, trebuia să rezolvăm chestii… Şi aceste momente, câteodată, îţi lasă mâinile în jos, nu mai vrei să faci nimic, pentru că lucrurile astea nu mai depind de tine, pentru că nu am fost noi vinovaţi nici în prima, nici în a doua situaţie. Mai mult decât atât, pot să spun că am avut situaţii în care am avut sfezi foarte puternice între noi, dar, cum am spus, suntem ca o familie, am reuşit să găsim acest punct de mijloc în care putem să ne simţim oricum bine între noi, şi pe scenă să transmitem oricum ceea ce vrem să transmitem. Chiar dacă au fost supărări, că acum nu mai sunt, noi învăţăm – e ca într-o familie, e mai mult decât o familie. Aici nu doar trăieşti unul cu altul, aici împarţi unul cu altul. Nu este uşor să fii în turneu, unul vrea una, al doilea vrea alta, al treilea vrea a treia; e o experienţă de la care înveţi. Cum şi viaţa e.

– De la ce v-aţi certat? De la muzică?
– Niciodată. Dacă ar fi de la muzică, te-ai gândi şi ţi-ai spune „Poate nu facem ceva corect”. Dar muzica chiar ne pune împreună.

– Acestea au fost întâmplările din afara scenei, dar pe scenă ţi s-a întâmplat vreodată ceva?
– Oh, da, se mai întâmplă, toţi cădem de pe scenă, ni se trag firele şi se deconectează câte ceva, cad monitoarele, eu câteodată îmi pierd minţile şi mă duc încolo, la lume, se mai întâmplă. Dar asta este rock’n’roll, ce să faci?

– Ce feedback aţi primit pentru cel mai recent album?
– Unul extraordinar chiar, şi mă mândresc cu asta, pentru că cred că „86” este un album care ne determină cel mai mult, e o definiţie a trupei Infected Rain, cea mai precisă. Pentru că până acum noi am căutat sunetul perfect pentru trupa Infected Rain şi până acum am experimentat un pic mai mult. Cu albumul „86” pot să spun că am ajuns la acest sound care ne place foarte mult şi care ne determină foarte mult. E definiţia perfectă pentru trupa noastră.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s