Wave-Gotik-Treffen 2016: Şoapte în cimitir cu „văduva neagră”

Gefluester01

Întâlnirea anuală a gothicilor, numiţi în spaţiul germanic Gruftis, nu putea să nu aibă pe afiş şi o plimbare printre „Grüfte”. Altfel spus, printre criptele, cavourile şi mormintele din Südfriedhof din Leipzig. Ghid le-a fost dr. Anja Kretschmer, o bine documentată specialistă în istoria artei.

În cele patru zile ale Wave-Gotik-Treffen (13-16 mai), au fost organizate tot atâtea tururi, câte două pentru fiecare dintre cele două părţi ale „Friedhofsgeflüster”: „Von Totenkronen, Wiedergängern und der Angst vor dem Scheintod”, respectiv „Rund um die Leiche: Von Leichenwache, Leichenraub, Leichenfett und Leichenfotografie”.

Gefluester02

Gazda a apărut „nemţeşte”, o dată cu ultima bătaie a clopotului ce anunţa ora exactă din turla Große Trauerhalle. „Nu mă aşteptam să întâlnesc atâtea persoane în doliu strânse laolaltă. Toţi plângeţi pe câte cineva drag?”, a spart ea gheaţa, cu o ironie ce i-a definit întregul discurs. O autoironie totodată, deoarece şi ea se costumase la fel de elegant şi la fel de întunecat ca şi amatorii de plimbare la ceas de seară prin lumea celor trecuţi „dincolo”.

Aşa cum auditoriul a fost avertizat încă de la început, ora ce a urmat n-a prea avut de-a face cu doliul şi tristeţea. O actriţă înnăscută şi cu o vastă experienţă în astfel de evenimente, dr. Anja Kretschmer a susţinut un performance care a fost amuzant şi educativ deopotrivă. Interpretând rolul „văduvei negre”, respectiv al unei soţii deloc triste că partenerul i-a plecat definitiv pe lumea cealaltă, ba dimpotrivă, experta în artă şi în special în cea funerară a prezentat ritualuri şi superstiţii din ultimele secole, toate având ca temă moartea şi morţii. Şi chiar dacă uneori s-a mai încurcat în detaliile poveştii, „omorându-şi” ipoteticul soţ în fel şi chip, publicul captivat de interpretarea ei aproape că n-a băgat de seamă.

Gefluester03

De ce un muribund nu trebuie să fie chemat pe nume şi trebuie lăsat fără pernă sub cap? Este porumbelul doar un simbol al păcii sau şi un vestitor al morţii, aidoma cucuvelei? Corbul croncăne sau transmite un mesaj („Staaarb, staaarb!”)? Există şi în spaţiul germanic strigoi? Cum pot fi ei împiedicaţi să-şi tragă toată familia în mormânt? Ce „meserii” s-au dezvoltat în jurul trecerii între viaţă şi moarte? Cum erau invitaţi rudele şi cunoscuţii la funeralii? De ce erau anunţate până şi albinele din stup că stăpânul lor s-a prăpădit?

O mulţime de întrebări la care dr. Anja Kretschmer a avut răspuns. Unele găsite inclusiv în poveştile Fraţilor Grimm, care s-au inspirat din folclor pentru multe dintre basmele lor. Într-unul dintre acestea, „Das Totenhemdchen”, copilul recent îngropat îi apare mamei sale şi îi cere să nu-l mai jelească zi şi noapte, pentru că lacrimile ei i-au udat cămaşa atât de tare încât nu-şi mai poate dormi somnul de veci. De asemenea, credinţa că mortului trebuie să i se dea o „ocupaţie” în coşciug pentru a nu bântui printre cei vii a generat obiceiul de a pune în sicriu un săculeţ cu boabe de mazăre, pe care acesta să le numere pe perioada întregii eternităţi.

Gefluester04

Aşa cum în unele ţări fetele tinere necununate sunt îngropate în rochie de mireasă, şi în Germania s-a recurs la un surogat al nunţii: coroana nupţială era aşezată însă nu în sicriu, pe capul fecioarei decedate, ci în biserică. Locul ocupat de aceste podoabe a făcut ca, din motive de spaţiu, să li se ceară credincioşilor să renunţe la această tradiţie. Considerente practice au modificat de-a lungul timpului şi alte obiceiuri.

Cum constatarea decesului se făcea pe vremuri de persoane cu extrem de sumare cunoştinţe medicale, mulţi s-au temut că vor fi îngropaţi de vii. Unii au optat pentru măsuri de avertizare, precum clopoţeii legaţi cu sfoară de mâinile „defunctului”. Alţii, dimpotrivă, de frică să nu se trezească atunci când deja au fost redaţi pământului, au optat pentru metode suplimentare de a fi cu siguranţă morţi atunci când sunt conduşi pe ultimul drum. Sau chiar şi-au „dotat” sicriul cu cele mai absurde instrumente pentru a-şi curma viaţa şi, implicit, şi suferinţa în caz că s-ar fi trezit într-o astfel de ipostază.

Gefluester05

Despărţirea s-a făcut în aceeaşi notă funebru-ironică, printr-un avertisment ritualic: „Se prea poate ca un suflet sărman să vi se agaţe de umeri pe drumul de ieşire din cimitir, iar voi va trebui ca exact când ajungeţi la poartă, nici mai devreme, nici mai târziu, să aruncaţi peste fiecare dintre umeri câte puţin din acest praf magic, care să vă scape de însoţitorul nedorit”. Scepticii au fost îndemnaţi să accepte şi ei o sticluţă cu pulbere: chiar dacă nu cred în spirite, „pulberea protectoare” („Schutzsalz”, în fapt câteva grame de sare) le va prinde bine a doua zi, la micul-dejun.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s