Alături de Nora Iuga, într-o călătorie nostalgică prin Bucureştiul ultimelor decenii

Nora Iuga 1

Priveşte oraşul prin pătratul ferestrei sale de la etajul şase al unui bloc din Titan. Este ecranul „televizorului personal şi intim”, iar oamenii care mişună în părculeţul de jos „parcă joacă o scenă dintr-un film”. Este imaginea-simbol cu care Nora Iuga şi-a început plimbarea printre amintiri.

Poeta şi romanciera a răspuns invitaţiei Svetlanei Cârstean, cea care a moderat Serile de miercuri de la Hanul Gabroveni. Această ediţie, din 29 iulie, a încheiat o primă serie de întâlniri, urmând ca din septembrie publicul să fie din nou invitat în Centrul Vechi pentru a-şi redescoperi oraşul şi personalităţile.

Bucureştiul zilelor noastre îi este Norei Iuga „cu mult mai străin decât Bucureştiul meu vechi. Îl şi iubesc mult mai puţin. Nu mă mai pot îndrăgosti de Bucureştiul ăsta de azi. Poate că ţine şi de vârstă, e o vârstă la care nu prea te mai poţi îndrăgosti. În schimb am rămas extraordinar de fidelă Bucureştiului vechi, şi cu cât trec anii, cu atât creşte şi iubirea mea pentru Bucureştiul copilăriei mele, pentru Bucureştiul din casa bunicilor, pentru Bucureştiul în care mă ducea bunica de mână la Cişmigiu”.

Nora Iuga 2

„Îmi amintesc de serile acelea, pentru că şi atunci era aceeaşi căldură. În mijlocul lacului era aceeaşi fântână arteziană, dar pentru că întotdeauna în copilărie toate lucrurile din jur ni se par mult mai mari, mie mi se părea uriaşă şi aveam impresia întotdeauna că ajunge să atingă cerul. Şi, ceea ce era teribil, eu n-am mai fost de mult în Cişmigiu seara, dar pe vremea aceea fântâna era colorată, era o serie întreagă de becuri mari, de toate culorile, şi mie mi se părea absolut feeric, era ca de pe altă lume”.

„E surprinzător că se pot întipări în memoria unui copil care era în clasa I primară sau nu intrase încă la şcoală. Probabil că lucrurile astea misterioase şi mai ales interzise de către bunicii sau părinţii noştri rămân şi mai mult în memoria noastră. Pentru că în Cişmigiu, când se lăsa întunericul, toate scaunele acelea care mai există şi astăzi şi băncile de pe alei mai cotite erau pline de perechi de îndrăgostiţi, şi când treceam pe acele alei bunica îmi spunea mereu să întorc capul, să nu mă uit într-acolo”, a rememorat scriitoarea.

Nora Iuga 3

De perechile de îndrăgostiţi din Bucureşti şi-a amintit privind cuplurile de tineri din Buenos Aires: „Aveau acelaşi comportament, aceleaşi gesturi de tandreţe pe care eu le cunoscusem şi le trăisem personal când aveam vreo 15-16 ani şi, ce m-a frapat, toate perechile de tineri îndrăgostiţi mergeau pe stradă exact aşa cum mergeam noi, ceea ce acum am văzut foarte rar în Bucureşti, adică băiatul lua fata de după umeri, iar fata îl ţinea pe el de talie. Vă spun cu toată sinceritatea, n-am mai văzut în toate călătoriile pe care le-am făcut un alt oraş care să-mi amintească mai mult de Bucureştiul copilăriei mele. Existau la fiecare colţ de stradă nişte scaune ca nişte jilţuri înalte de lemn, pe care vedeam domni foarte eleganţi, care citeau ziare, iar jos bineînţeles erau nişte mititei mai negrişori, unii poate chiar nişte pitici, pentru că eu îi vedeam ghemuiţi acolo jos, care lustruiau de zor pantofii acestor domni. Chestie pe care eu acum în Bucureşti n-o mai văd, dar o vedeam la fiecare pas când aveam zece ani, de pildă”. Era un decor din care numai lampagiii ar mai fi lipsit pentru ca totul să fie aidoma oraşului copilăriei sale.

„Era foarte romantic Bucureştiul… Aţi pierdut foarte mult că nu aţi trăit şi acel Bucureşti, care avea şi lucruri extraordinar de frumoase, dar şi lucruri foarte triste. Erau oltenii care umblau cu picioarele goale, se umbla foarte mult cu picioarele goale în Bucureşti şi se mânca pe buza trotuarului. Se mâncau ţâri, telemea, roşii, dar toate stând pe bordura trotuarului, de către muncitori, probabil. Am văzut tot timpul aşa ceva pe stradă. Se vindeau salep, rahat…”

Nora Iuga 4

Şi totuşi, de ce a ales acest „bazar sentimental”, după cum l-a caracterizat, în detrimentul altor metropole, precum Berlinul? „Sunt lucruri foarte curioase şi foarte diferite care se pot spune despre oraşe. Pentru că există deosebiri atât de mari, încât la un moment dat aproape că nici nu mai ştii că ele toate se pot încadra în noţiunea de oraş. Pentru că ele sunt exact ca oamenii, adică oraşele au fizionomiile şi apucăturile lor mai mult sau mai puţin plăcute. Berlinul nu m-a impresionat absolut deloc din prima zi în care am păşit în el, decât prin uniformitatea lui arhitecturală, printr-o ordine desăvârşită. Mie, toată ordinea asta teribilă a oraşelor germane, a Berlinului în mod special, îmi inspira o răceală aproape şi mai mare decât a oamenilor din Germania”.

Pe de altă parte, Bucureştiul este oraşul în care s-a format ca scriitoare, mai ales că printre mentorii săi s-au numărat personalităţi cum astăzi aproape că nu mai există: „Nu cred că puteam să am nişte profesori mai buni decât pe George Călinescu la română, pe Tudor Vianu la literatură universală şi pe Henri Wald la materialism filosofic, pentru că el chiar făcea filosofie, era o adevărată plăcere să asculţi acele ore. George Călinescu venea pe culoar către Sala Odobescu, pentru că acolo ţinea orele. Avea un tremolo şi o voce baritonală, foarte vibrantă şi puternică, şi începea să vorbească de la capătul culoarului. Sala era absolut arhiplină, veneau şi oameni de pe stradă, şi studenţi de la toate facultăţile din Bucureşti, şi nu mai era loc deloc. Eram împinşi până la bordura catedrei. Sunt absolut convinsă că nu aş fi devenit niciodată scriitoare dacă nu l-aş fi avut profesor pe George Călinescu”.

Nora Iuga 5

Deşi nu este amplasat în centru, apartamentul său reprezintă pentru Nora Iuga centrul propriului univers: „Îmi iubesc cartierul la nebunie. Locuiesc în Titan încă din 1966, când era o viaţă insuportabilă. Înainte locuiam în Tei, într-o singură cameră, care dădea direct în curte. Eram foarte săraci, bărbatul meu nu avea nici un fel de serviciu. Pentru că tatăl lui, care fusese director la Telefoane, a fost învinuit că ar fi trădat secretul de stat – a fost o prostie, o neînţelegere, dar a fost închis pentru doi ani. Bărbatul meu a fost dat afară de la facultate, era la Istorie, exact înaintea examenului de stat şi nu şi-a mai găsit serviciu un timp, lucram numai eu. Deci fiind atât de săraci şi neavând nici casă, imaginaţi-vă cât de boemi şi de nebuni puteam să fim că în momentul în care am văzut că am rămas însărcinată am zis că aceasta este cea mai mare bucurie posibilă, mai ales că aveam deja vreo 30 de ani şi mă gândeam că acuma e momentul”.

„Puţin mi-a păsat dacă avem ce să-i dăm de mâncare copilului, am zis că şi copiii sunt ca păsările cerului: cineva tot s-o îngriji de ei – şi aşa a şi fost. Biblioteca ne-a dat o casă, un apartament de două camere în Titan la etajul 6. Nu exista încă drum, nu exista încă autobuz, nu exista încă lumină, în schimb exista calorifer, iarna era nemaipomenit de cald, exista apă caldă şi existau duş şi baie, ceea ce nu aveam în Tei, în plus mai aveam şi parchet. Mi s-a părut că sunt într-un palat. Şi de la început m-am simţit extraordinar de bine, eram tineri, eram puternici, ne iubeam. Mergeam pe jos, pe ploaie, pe ninsoare. De mult am început să-mi iubesc cartierul, vecinii, poporul, că până la urmă nu am vrut niciodată să mă mut din Titan, chiar dacă bărbatul meu a murit de mult, băiatul meu a plecat de mult şi-a făcut un rost frumos – eu tot acolo stau şi-mi iubesc cartierul de nu mai pot”.

Nora Iuga 6

Nostalgia îi poartă însă de multe ori paşii către un alt punct din Bucureşti: „La Bellu, când eram copil, cel mai tare mă atrăgea mormântul Iuliei Haşdeu, pentru că era extrem de misterios, pentru că bătrânul Haşdeu, tatăl ei, se ocupa foarte tare, în mod ştiinţific, cu spiritismul, cu astrologia şi cu diverse lucruri de genul acesta, şi tot cavoul Iuliei Haşdeu era ornat cu fel de fel de semne cabalistice ciudate, inscripţii, alfabete curioase. Pentru mine, copil fiind, mi se părea extrem de misterios. Misterul, lucrurile inexplicabile m-au atras întotdeauna. Acum mi se rupe inima, pentru că atunci când mă duc la Bellu îmi dau seama că exact mormântul Iuliei Haşdeu este lăsat într-o paragină totală şi nu-ţi mai dai seama de absolut nimic din ce era acolo”.

„Mai târziu, bunica mă ducea la un mormânt care ei îi plăcea foarte tare şi a reuşit să mă facă şi pe mine să mă îndrăgostesc de acea statuie care înfăţişează o femeie foarte frumoasă. Parte din poveste a rămas destul de misterioasă, adică inexplicabilă. Este vorba de «doamna cu umbrela», undeva mai în spatele cimitirului, dincolo de capelă, mai aproape de gardul care pe vremuri, când eu eram copil, dădea înspre Valea Plângerii. Este un mormânt cu o doamnă tânără de înălţimea unui stat de om, cum se spune în poveşti, din marmură albă, îmbrăcată într-o tunică mai lungă şi cu o fustă lungă, cum se purta. Este reprezentată în picioare pe lespede, iar pe aceasta nu există nici o literă şi nici o cifră, nici un an, nici un nume, absolut nimic. Se văd găuri în placa de marmură, totul a fost scos, probabil peste noapte, tot ce spunea numele ei, identitatea ei. Era doar jos un nume italian, al unui pictor florentin”.

Nora Iuga 7

Provocată să-şi imagineze o plimbare, iarna, prin Capitală, Nora Iuga ar alege ca destinaţie un han şi s-ar afla neapărat „într-o sanie, acoperită de blănuri, evident tânără şi cu un bărbat alături. Acum, singură, nu m-aş încumeta să o pornesc pe zăpadă, nici prin Bucureşti, nici altundeva, pentru că mi-aş rupe picioarele. Ar mai fi frumos, poate, în Grădina Botanică…”.

Dacă Svetlana Cârstean a deschis seara citind din primul roman al Norei Iuga, „Săpunul lui Leopold Bloom”, invitata sa a închis cercul cu alte două lecturi – un fragment din volumul „Fetiţa cu o mie de riduri”, respectiv un pasaj din cel mai recent roman al său, „Harald şi luna verde”, în toate regăsindu-se Bucureştiul văzut prin ochii Norei Iuga.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s