Interviu în pat cu Andy Ghost (Altar)

Andy Ghost_1

Ce se poate face noaptea în pat cu un rocker într-un hotel? Un interviu, desigur! Dacă v-am stârnit interesul sau imaginaţia, mă grăbesc să adaug că nu e… ceea ce pare în titlu.

De multă vreme mă gândeam la un interviu cu Andy Ghost, vocalul Altar. Însă înaintea spectacolelor pe care formaţia le susţine în Bucureşti timpul este limitat, artiştii vin după un drum obositor de câteva ore de la Cluj, iar aceste inconveniente nu ne-au permis un dialog mai amplu, astfel că am tot amânat o discuţie de substanţă.

Andy Ghost_5

Întâmplarea a făcut să ajungem la Cluj pentru un concert Moonspell – Turisas – Cradle of Filth. Şi dacă tot ne aflam în inima Transilvaniei, am zis că acum este ocazia perfectă să-l abordăm şi pe Andy. Şi tot întâmplarea a făcut ca artistul să fie extrem de ocupat în acele zile cu un proiect, astfel că am schimbat de câteva ori ora stabilită, ducând termenul tot mai spre seară. În final au mai rămas două posibilităţi: ori contramandam întrevederea, ori urma să ne vedem noaptea, târziu.

Am ales-o pe cea de a doua. Şi fiindcă barurile sau localurile din zonă erau închise, ne-am trezit în situaţia potrivit căreia ai cu cine, ai cu ce, dar n-ai unde. Singura variantă a fost să-l invităm pe artist la hotelul la care eram cazaţi. Chiar şi recepţionerului i s-a părut ciudat ca cineva să ne viziteze la acea oră extrem de târzie, dar, când l-a recunoscut pe artist, şi-a dat seama probabil şi de scopul vizitei.

Andy Ghost_2

Cum o cameră de hotel nu-ţi lasă prea multe alternative, iar partenera lui Andy s-a aşezat pe singurul scaun disponibil, muzicianul a fost nevoit să stea unde a mai găsit loc, mai precis direct în pat, unde s-a aşezat confortabil, mai ales că urma o extrem de lungă şi aprinsă discuţie. Dacă îl cunoaşteţi pe artist, nu vă e deloc greu să vi-l imaginaţi cum vorbeşte precipitat, cu accentul tipic ardelenesc, gesticulând plin de atitudine.

Andy Ghost_3

I-am adresat întrebările de pe cealaltă margine de pat, timp în care nu puteam să nu mă gândesc că, din păcate, nu vom putea folosi pe pagina web şi înregistrarea video, câtă vreme artistul apărea la loc de cinste… între perne.
Şi vorbesc la plural deoarece soţul meu a fost cu mine în acea noapte, ca de fiecare dată pe post de fotoreporter şi/sau cameraman. De altfel, ţin să-i mulţumesc pentru faptul că a fost primul care m-a dus la Altar, nu la cel la care v-aţi putea duce cu gândul, ci la un concert cu trupa clujeană, ocazie cu care a stârnit şi marea mea pasiune pentru această formaţie.

Andy Ghost_4

Şi încă o dată îi mulţumesc pentru înţelegere şi bunăvoinţă partenerei lui Andy, pentru răbdarea de a fi ascultat acea lungă discuţie – de la muzică la filosofie, de la genuri muzicale la versuri, de la vise la proiecte şi de la prejudecăţi la spirite libere – care a durat mult după miezul nopţii şi care a apărut în ziarul central la care lucram atunci. De altfel, interviul a fost atât de mare încât a fost publicat în două episoade: “Andy Ghost «învaţă gratuit supravieţuirea»”, respectiv “I’m a dreamer, but I’m not the only one”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s