Cel mai frumos cadou primit de la un rockstar: cărţile lui Fernando Ribeiro (Moonspell)

Fernando Ribeiro 1

Multă vreme am lucrat împreună cu soţul meu la ziare concurente. Cum fiecare îşi dorea un interviu cu acelaşi rockstar, de multe ori am făcut un singur material pe care l-am dat pe din două. Regula nescrisă era ca el să vorbească cu trupele străine, în timp ce eu făceam fotografiile, iar cu formaţiile sau artiştii români schimbam rolurile. Până într-o zi când am vrut să îmi fac propriul interviu. Alesul meu: Fernando Ribeiro, solistul trupei portugheze de metal Moonspell.

De obicei respect cererile impuse de organizatorii de spectacole, dar de această dată am încălcat toate regulile. Căci, vorba unui alt personaj celebru, regulile sunt făcute pentru a fi încălcate! De multe ori când am încercat să obţin un interviu, nu ştiu din ce motive, unii organizatori români (unii, nu toţi!) nu ne-au susţinut; iar dacă s-a putut, timpul acordat a fost atât de scurt încât discuţia nu se putea numi interviu.

Fernando Ribeiro 4

De exemplu odată, tot înaintea unui concert Moonspell am vorbit cu Fernando 8 minute! N-am să uit niciodată figura artistului care a trebuit să îşi scurteze fraza în timp ce noi am fost poftiţi să ieşim fiindcă expirase timpul! Cel puţin ciudat, aş spune, câtă vreme afară nu ni s-a întâmplat niciodată aşa. De exemplu în Leipzig nu a fost nici o problemă să purtăm o conversaţie cu membrii trupei Moonspell, şi nici o întrebare n-a rămas fără răspuns.

Fernando Ribeiro 3

Tocmai din această cauză, de data aceasta l-am contactat direct, şi am obţinut exact ce mi-am propus: să nu mai existe nici un intermediar. Am aflat astfel direct de la sursă data şi ora la care urma să ajungă, traseul, întreg programul, ba chiar şi locul în care avea să fie cazat. El a fost cel care a stabilit detaliile, iar mie mi-au convenit de minune.

Pentru a nu exista presiunea de dinainte de concert, am realizat interviul în lobby-ul hotelului, unde Fernando a coborât exact la ora stabilită. Am vorbit atunci “câte-n… lună şi în stele” dacă pot spune aşa, mai precis despre noua sa carte, despre concerte, proiecte, despre Bucureşti, dar şi despre amintirile lui din Capitală sau din Timişoara, dat fiind că urma să cânte pentru a cincea oară în România.

Fernando Ribeiro 2

Ceea ce apreciez în mod deosebit la acest muzician este felul în care se prezintă la un interviu: niciodată plictisit, niciodată obosit. Te priveşte în faţă, ascultă fiecare întrebare cu maximă atenţie şi răspunde cu seriozitate.

Aşa cum spuneam, am mai discutat cu Fernando şi cu alte ocazii, nu numai despre muzică, ci mai ales despre literatură, fiindcă solistul Moonspell este nu numai un muzician de succes, ci şi un cunoscut şi talentat scriitor, având deja publicate volume de poezie, dar şi de proză. Cărţile sale “Como escavar um abismo”, “As feridas essenciais” şi “Dialogo de Vultos”, pe care mi le-a dat atunci cu autograf şi pe care a scris câte o dedicaţie, rămân cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată de la un rockstar internaţional.

Şi dacă poezia este parte din el, atunci aş putea spune că deţin o mică parte din Fernando Ribeiro. Aceste trei volume semnate de el stau la loc de cinste în biblioteca noastră, între HP Lovecraft şi Aleister Crowley. Prietenii ştiu de ce.

FRCopertaFRDedicatii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s