“Cazul Hodorkovski”: Ascensiunea şi decăderea unui magnat rus

Armand Gosu Cyril Tuschi

Prezentat în încheierea Zilelor Filmului German (31 octombrie – 6 noiembrie), documentarul regizat de Cyril Tuschi a încercat să descâlcească una dintre cele mai controversate poveşti ale Rusiei postsovietice. Filmul “Cazul Hodorkovski” a vizat şi faţete inedite, pe lângă cele deja cunoscute din mass-media acelor timpuri, din destinul unui personaj controversat: patronul grupului Yukos.

Aspecte precum privatizările cu beneficiar dinainte cunoscut sau conotaţiile politice ori economice ale evenimentelor – care nu sunt specifice numai mediului de afaceri din Rusia, ci şi celui din aproape toate ţările comuniste – au marcat mărirea şi decăderea celui care la început a fost un apropiat al puterii de la Moscova, dar a sfârşit prin a deveni inamicul public numărul unu al Kremlinului. Invitat la evenimentul care a avut loc la Cinema Studio din Capitală, regizorul Cyril Tuschi a participat alături de politologul Armand Goşu la discuţia care a urmat vizionării, răspunzând întrebărilor din public.

Autorul documentarului a dezvăluit cum a început acest proiect: “Pentru că eu însumi sunt regizor de filme artistice, şi iniţial avusesem ideea de a aborda tema din această perspectivă, nu m-am temut, pentru că nu ştiam la ce să mă aştept. Ulterior, când am început să filmez, când mi s-au şi furat date sau casete, am început să mă tem. Trebuie spus că la începutul filmărilor am vrut să schimb subiectul principal al filmului, am vrut să fac un film despre teamă, pentru că toţi oamenii cu care am încercat să iau legătura se temeau – la demonstraţii şi aşa mai departe. Teama este ceva contagios”.

Astfel că i-a luat ceva vreme până i-a făcut pe interlocutori să vorbească: “Trebuie să spun că în primă fază nu am reuşit să iau legătura cu nimeni, pentru că, după cum spuneam, toţi s-au temut. Eu sunt un alergător de cursă lungă în acest sens, iar Alexander Nanau (curatorul evenimentului, n.n.), aici de faţă, ştie ce înseamnă să faci un documentar, pentru că şi el a făcut filme documentare, te izbeşti de un obstacol economic. La un moment dat ne-am dus cu o echipă destul de mare la Moscova, aveam zece parteneri de interviu, şi fiecare dintre aceştia a refuzat să stea de vorbă cu noi. Deci vă daţi seama că sunt eforturi financiare destul de mari. Nici cu Joschka Fischer, ministrul de Externe german, nu am reuşit să vorbim de la început, am avut trei iniţiative, dar la un moment dat, prin intermediul unor persoane apropiate, după doi ani, am reuşit să facem rost de numărul lui de telefon”, a dezvăluit Cyril Tuschi.

“Cât despre Hodorkovski, nu l-am cunoscut mai mult decât se poate vedea în film. Nu am reuşit să-l cunosc când am făcut primul film, însă acum fac un al doilea film despre el şi îmi dau seama cu timpul că el însuşi se teme să-şi arate sentimentele, deci poate fi vorba şi despre acest lucru, pentru că într-o astfel de lume nu-ţi permiţi să-ţi arăţi sentimentele”.

Un astfel de proiect cere timp, a explicat regizorul german: “La primul film am înregistrat trei ani, iar montajul a durat încă doi ani, deci în total a durat cinci ani. La cel de-al doilea film am primit deja de la postul tv un termen-limită care pe noi nu ne mulţumeşte deloc, şi anume luna octombrie 2015. Se pare că s-au strâns şi acolo şuruburile, nu ştiu cum s-a ajuns la această situaţie. Însă trebuie să fim gata cu el în octombrie 2015. Cu precizarea că lucrurile nu vor mai fi la fel de anevoioase, pentru că am mai multe contacte acolo, nu mai trebuie să bat din nou la fiecare uşă. Cu toate acestea, munca noastră nu a devenit mai uşoară, mai degrabă dimpotrivă, chiar dacă Hodorkovski este într-un soi de libertate”.

Dispariţia unor casete a fost mai mult mult un avertisment decât un impediment în realizarea documentarului: “Firmele de asigurări nu semnează un contract cu tine dacă nu faci o copie, deci materialul filmat, cel de bază, era în altă parte. Însă corecturile cu privire la culoare şi subtitrările s-au pierdut şi a trebuit să recuperez munca depusă în trei săptămâni”, a detaliat Cyril Tuschi.

Protagonistul întregii poveşti este el însuşi dificil de abordat, a mai spus regizorul: “De când Hodorkovski a fost eliberat, şi asta s-a întâmplat în urmă cu zece luni, se spune că trăieşte în Elveţia, dar de fapt trăieşte în hoteluri şi în avionul privat, zboară şi cu alte companii aeriene, deci călătoreşte în întreaga lume. În orice caz, astăzi m-am plimbat prin Bucureşti două ore, şi a fost foarte plăcut, dar alte două ore am stat în camera de hotel, jucând un fel de poker cu avocaţii lui, pentru a obţine încă un interviu. Cumva este destul de dificil, pentru că el are o atitudine destul de distantă, călătoreşte foarte mult, este în continuare departe de familia lui, şi astfel de lucruri se întâmplă şi cu oamenii normali, nu numai cu oligarhii. În orice caz, este o întreagă tevatură, este greu să obţii un interviu cu el”.

Cyril Tuschi 1

Din discuţie nu puteau lipsi referirile la contextul politic actual din Rusia şi, implicit, din regiune: “Am călătorit foarte mult în ultimul timp în fostele state sovietice şi există această temere, de exemplu în statele baltice, legată de apetitul teritorial al lui Putin. Apar tot felul de semne ale războiului rece: aflăm de exemplu cum aeronave ruseşti îşi sting acel transponder cu ajutorul căruia pot fi urmărite şi se duc în Suedia, de exemplu, deci tot felul de semne care ne duc cu gândul, de pildă, la un al treilea război mondial. Se scrie despre aceste lucruri, şi oamenii spun că, atunci când încerci să încolţeşti un tigru, el îţi va răspunde cu armele lui. Deci există acest sentiment de nesiguranţă, e ceva neliniştitor. Şi pentru că Hodorkovski acum se străduieşte să se întoarcă în Rusia – în paranteză fie spus, el nu se simte deloc bine în Elveţia, nu-i place Europa -, eu, în calitate de regizor de film documentar, găsesc această situaţie ca fiind una foarte interesantă, foarte captivantă, pur şi simplu are o latură shakespeariană, dramatică, pentru că există un adversar real, în carne şi oase, în persoana lui Putin, iar confruntarea va fi interesant de urmărit. Nu vreau să mă poziţionez acum critic faţă de Hodorkovski, el spune că vrea să reformeze Rusia după model european, însă totodată nu simte bine în Europa”.

Graţierea magnatului a venit oarecum pe neaşteptate, a mai spus invitatul german, care a încercat să găsească şi unele explicaţii pentru gestul preşedintelui Rusiei: “Dacă Putin s-ar fi temut că asta i-ar periclita poziţia, nu l-ar fi eliberat niciodată pe Hodorkovski din închisoare. Are legătură şi cu faptul că mama acestuia din urmă a murit în vară, mai ales că se estima că femeia, fiind atât de bolnavă, nu va trăi mai mult de şase luni. A fost aşadar vorba, pe de o parte, de faptul că Putin nu a dorit ca lumea să-l perceapă drept un ticălos inuman, pe de alta despre negocierile purtate de fostul ministru de Externe german Hans Dietrich Genscher (din partea FDP) şi, în fine, despre un joc politic în contextul Olimpiadei de la Soci”.

“În Germania, susţinătorii lui Hodorkovski aparţin FDP, deci liberalilor, şi Verzilor – după părerea mea, o alianţă destul de ciudată, constituită ca suport al societăţii civile din Rusia. Cei mai mari susţinători ai lui Hodorkovski sunt din Franţa şi Germania. Cât despre mine, la momentul arestării lui Hodorkovski am trecut oarecum cu vederea această ştire – lucram pe atunci la primul meu film -, deoarece am crezut că este vorba doar de un alt magnat reţinut. Doar după doi ani am devenit interesat de subiect”, a mărturisit Tuschi.

Politologul Armand Goşu a prezentat situaţia aşa cum este ea percepută din România: “Nu avem la noi o dezbatere serioasă despre Rusia, cred că am ratat ultima şansă de a avea o astfel de dezbatere, şi mă refer la criza din Crimeea. În România ştirile care apar sunt traduceri din media de limbă engleză sau franceză, nu avem ca Germania 200 de corespondenţi la Moscova şi 150 la Kiev. Mai mult, toată această dezbatere este oarecum virusată la noi de campania electorală. În primul rând, decidentul român în materie de politică externă are mari probleme, ca un beţiv pe care, dacă îl pui să meargă pe linia de pe mijlocul drumului, el merge din trotuar în trotuar. Mulţi dintre aceştia nu realizează că sunt lucruri care se spun şi altele care nu se spun, iar ideea că se trece de la Statele Unite la Rusia este mai degrabă amuzantă”.

“Aţi găsit ceva coerent la capitolul vizând politica externă ale principalelor partide, ale candidaţilor? Ceva despre Rusia, despre criza din Ucraina? Senzaţia mea e că aceia redactează aceste programe încep să fie persoane care au fruntea tot mai îngustă şi circumvoluţiunile tot mai nivelate. Nu prea mai ai, din punct de vedere intelectual, ce idei să găseşti acolo. De aceea nu m-aş teme că ar fugi cineva cu ţara în spinare până în Rusia sau până în China – gândiţi-vă cât drum e până acolo, poate nimereşte într-o saună taiwaneză, deci e greu să-i iei în serios”, a glumit politologul.

“În film aţi văzut cum au loc discuţii la nivel înalt, gen Schröder-Putin. Fiţi atenţi la ce spune fiecare, la reacţia celuilalt. Când ai pronunţat numele lui Hodorkovski şi Putin a reacţionat crispat, ai tăcut. Nu pentru că ţi-ar închide robinetul, ci pentru că faci politică la un nivel atât de înalt, încât chiar şi un simplu gest poate să însemne altceva. Sunt nişte coduri pe care noi nici nu le putem detecta, vă daţi seama că este şi mai complicat să traducem ce înseamnă. Cât despre ce spunea Cyril despre Germania, despre Verzi, lucrurile sunt foarte ciudate. De pildă Sarkozy, dreapta franceză, este promoscovită încă din anii 1960-70, din perioada lui de Gaulle. Stânga franceză, socialiştii au fost dintotdeauna foarte critici la adresa derapajelor din Uniunea Sovietică, în privinţa drepturilor omului. Dacă era Sarkozy la putere şi nu socialistul Hollande, ne-am fi trezit poate cu sancţiuni mai reduse, mai nuanţate. Socialistul Hollande a fost cel care s-a alăturat şi a fost foarte ferm în dosarul sancţiunilor împotriva Rusiei după anexarea Crimeei. Sarkozy a fost cel care a semnat cu Putin acordul pentru cele două nave militare Mistral, iar Hollande, în luna iunie, a fost cel care a blocat livrarea lor şi a condiţionat-o, în toamnă, de semnarea armistiţiului”, a rezumat Armand Goşu.

„Cyril Tuschi ne dă o lecţie: terminaţi cu ideologia asta ieftină, cu sloganurile din presă, lucraţi trei-patru ani, plus încă doi la editare şi montaj, apoi puneţi totul pe ecran şi învăţaţi – sau nu – ceva din asta. Noi suntem învăţaţi să facem lucrurile şmechereşte, neserios. La Cyril vezi un Hodorkovski foarte nuanţat, nu e un personaj pozitiv sau negativ pe durata filmului. E un Hodorkovski care îşi cere dreptul la a se schimba, a evolua. E un gangster la 20 de ani care vrea să se transforme într-un nobil, într-un domn, într-un tip rasat la 40 de ani. Şi vine Kremlinul, puterea de acolo, îl zdrobeşte pur şi simplu cu bocancul şi în spune: «Eşti gangsterul acela, noi ţi-am dat averea, noi te-am făcut, n-ai dreptul să evoluezi, din gangster să devii un lord»”, a fost de părere analistul român.

Cyril Tuschi a fost întrebat ce impresie i-a lăsat magnatului rus documentarul său: “După ce Hodorkovski a văzut filmul, l-am întâlnit la Paris acum vreo lună şi l-am întrebat cum i s-a părut. Mi-a replicat că i-a fost greu să-l privească, dar i-a apreciat calitatea de ansamblu, o formulare intenţionat diplomatică, după părerea mea. Mi-aş dori să-l pot întreba ce anume nu i-a plăcut şi de asemenea să-i arăt imagini pe care nu le-am inclus în documentar, un întreg capitol, aş spune. Şi aş vrea să-mi dezvăluie ce anume îşi propune, mai ales că în prezent finanţează o agenţie de ştiri, încercând să spargă monopolul mediei oficiale din Rusia – sau, cum ar spune Moscova, să infiltreze în Rusia ştiri independente. Se ştie că, în afară de două agenţii online, toate celelalte sunt sub controlul Kremlinului, iar intenţiile sale ar viza schimbarea acestei situaţii. Până acum n-am avut timp să-i pun toate aceste întrebări”.

„L-am urmărit oarecum, la Oslo, la Praga, la Berlin, unde a fost deja de patru ori, pentru diverse întâlniri, dar n-am putut încă să-l întreb care este planul său, dacă încearcă să profite de criza politică din Rusia, dacă vrea să revină în Rusia, eventual să-l înlăture pe Putin. Astfel că nu am decât ipoteze, cât timp n-am putut afla de la el ce anume intenţionează să facă. Aş vrea de asemenea să ştiu dacă îşi poate vedea familia mai des decât înainte de 2013, să aflu ce face atunci când nu călătoreşte, dacă are hobby-uri, care este noul său erou, ce cărţi citeşte, mai ales că ştiu că preferă genul SF. Cu fiul lui m-am întâlnit deja la New York, acesta a studiat economia la Boston, şi aş vrea să mă întâlnesc şi cu fiica sa, Anastasia, care a studiat psihologia, însă la Moscova, dar apoi a trebuit să se mute la Londra, pentru ca Putin să nu o folosească împotriva tatălui ei. La fel, aş vrea să vorbesc cu ceilalţi copii ai lui, care trăiesc în Elveţia. Aş vrea deci să abordez şi celelalte domenii, nu numai cel politic, pentru că asupra acestuia din urmă pot avea unele indicii urmărind de la distanţă acţiunile lui Hodorkovski”, a dezvăluit regizorul propriile dorinţe.

IMG_7925

În ţara natală a magnatului filmul a fost difuzat, dar circumstanţele vizionării l-au surprins pe Cyril Tuschi: „Abia aştept să revin în Rusia, pentru că am auzit că s-au schimbat multe lucruri, în sens pozitiv, chiar dacă, pe de altă parte, au apărut oarece reglementări care limitează posibilitatea de a acţiona a ONG-urilor, iar controlul mediului virtual a devenit mai strict. În Moscova am prezentat filmul, încă din decembrie 2011, într-un local din apropierea Kremlinului. Oamenii din sală au râs, însă un râs diferit de cel al spectatorilor germani, pentru că, spre deosebire de nemţi, ruşii puteau să se identifice cu unele lucruri de pe ecran. A fost interesant să sesizez această diferenţă între cele două categorii de spectatori”.

„Am aflat că ministrul Culturii de la Moscova a obligat cinematografele să nu programeze filmul înainte de alegerile pentru Duma de Stat. Persoana care s-a ocupat de distribuţie a primit întâi răspunsuri pozitive din partea cinematografelor ruseşti, după care au venit cererile de amânare, fără a se menţiona şi vreun motiv în acest sens. Abia ulterior am aflat că a existat această directivă. După Moscova a urmat lansarea din Sankt-Petersburg, unde proprietarul multiplexului, deşi îl antipatiza pe Hodorkovski, a acceptat să găzduiască proiecţia pentru că multă lume a sunat cerând să prezinte filmul. Deci motivele economice l-au determinat să accepte, dar la final a venit la mine tremurând şi mi-a atras atenţia să nu abordez subiecte politice în discuţia care a urmat vizionării. Însă ulterior filmul a continuat să ruleze acolo”, a povestit regizorul.

De o întâlnire la fel de plină de semnificaţii a avut parte chiar în tren: „În drum spre Sankt Petersburg l-am întâlnit pe Nikita Mihalkov, care mi-a arătat invitaţia pe care a primit-o. Îl apreciez pe celebrul regizor pentru filmele sale de ficţiune, dar mă întristează că a ales să fie un apropiat al lui Putin. Nu-mi pot explica o astfel de decizie din partea sa. Bineînţeles, Mihalkov nu a fost prezent la vizionare. Cum în Rusia legea copyright-ului este deseori ignorată, evident, filmul circula deja pe Internet încă dinainte ca eu să ajung la Moscova, pentru premiera rusească”.

Este greu să prezinţi obiectiv o astfel de poveste, dar Cyril Tuschi nu a vrut să abdice de la principiile sale: „La independenţa mea ţin cel mai mult, pentru că doar din partea magnatului nu am primit bani. De exemplu, acum, chiar şi producătoarea mea, originară din Rusia, dar care de două decenii trăieşte la Londra, m-a întrebat dacă pentru al doilea film am primit finanţare de la Hodorkovski. I-am răspuns că nu este deloc aşa şi nici n-aş accepta vreodată astfel de oferte, pentru că ţin să rămân independent. Singurul lucru pe care l-am acceptat din partea lui este să achite nota de plată atunci când ne-am întâlnit. Nici măcar biletul de avion nu aş accepta să mi-l deconteze. E uşor să-ţi dai seama când un film este propagandă sau nu, când regizorul este «cumpărat» sau nu. Un serial precum «Homeland», deşi o producţie de propagandă, este foarte subtil realizat, foarte inteligent. Deci, dacă vrei să faci propagandă, urmează modelul acestui serial, pentru că această intenţie nu se simte la prima impresie. A trebuit să urmăresc două sezoane pentru a-mi da seama de asta”.

Situaţia lui Hodorkovski nu ar putea avea un echivalent în România, susţine Armand Goşu: „Miliardari în Rusia sunt câteva sute. Cei mai importanţi sunt zece, douăzeci. Când Elţîn s-a întâlnit cu ei la masă, la început aşadar, erau treizeci. Când Putin a preluat puterea, după primele alegeri prezidenţiale din februarie 2000, erau vreo sută, mai târziu – vreo trei sute. Deci vorbim de trei sute de multimiliardari în dolari; după New York, Moscova este oraşul cu cei mai mulţi miliardari. Dintre toţi aceştia mulţi, unul singur, Hodorkovski, s-a gândit că poate evolua până la statutul de lord. Şi a şi încercat să urmeze acest drum, a vrut să fie un miliardar respectabil, care să-şi conducă afacerile după model occidental. S-a luat în serios în noul său statut, de om de afaceri de succes. Dar de la Kremlin i s-a spus: «Noi te-am făcut! Tu ai fost distribuit în alt rol, ne păcăleşti, la închisoare cu tine». În România sunt trei, maximum cinci. Să ne mirăm că nu avem nici un Hodorkovski?”

O altă curiozitate a publicului a vizat prezenţa preşedintelui rus la vizionarea de gală: „Pentru Putin şi ceilalţi oficiali am pregătit invitaţii pentru premieră, decorate cu litere aurii, dar bineînţeles că nu a venit. Ce ştiu însă este că destui membri ai personalului ambasadei ruse la Berlin au asistat la premieră. În Rusia, aşa cum am spus, filmul a fost prezentat, deoarece calculul Kremlinului a fost unul cinic: dacă documentarul este văzut de sub 3% din populaţie, nu este un pericol, dar poţi spune Vestului că a existat inclusiv o dezbatere publică. Nu mai e ca pe vremuri, când se blocau astfel de acţiuni, ci o manevră inteligentă pe care am înţeles-o abia acum o săptămână, când Hodorkovski a participat la Oslo la o prezentare multimedia referitoare la arestările pe motive politice, care au urmat protestelor din 2012”, a relatat regizorul german.

„Atunci în stradă au ieşit oamenii din aşa-numita mică burghezie, aceia care s-au săturat să mai fie nevoiţi să dea mită, dar nu au vrut nici să părăsească Rusia, să plece în exil, aşadar au ieşit în stradă. Iar asta a însemnat mult pentru mine. Ce n-am înţeles a fost de ce în vara acelui an astfel de mişcări au încetat brusc, pentru că nu am urmărit suficient de atent acele evenimente. Abia recent am realizat că oameni care ieşeau pentru prima dată în stradă, chiar şi pensionari, studenţi, au primit sentinţe de la şase la opt ani, şi sunt şi astăzi în închisoare. Mi-a fost evident că, dacă dai astfel de sentinţe unor oameni simpli, care participau poate pasiv la proteste, manifestaţiile încetează”.

„Joschka Fischer mi-a spus un lucru pe care politicienii întotdeauna îl trec sub tăcere, deşi îl conştientizează: «Politica funcţionează astfel: deciziile se iau în spatele scenei, iar alegătorilor nu le spui decât vorbe goale». Toate hotărârile importante se iau în alte locuri, iar pentru a face politică trebuie să accepţi compromisuri. Eu, pe de altă parte, după cum mi-a spus atunci politicianul, sunt un idealist dacă cred că este posibilă o schimbare, că nu trebuie să dai mită sau să faci compromisuri. Dar este imposibil să faci politică fără să faci compromisuri, mi-a spus el, aşa că ar trebui să văd realitatea şi să depăşesc faza idealismului. Joschka Fischer a schimbat de ceva vreme mediul politic cu cel de afaceri, dar şi acolo e la fel”, a concluzionat regizorul Cyril Tuschi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s