Paradise Lost, un concert la fel de „Gothic” ca acum douăzeci de ani

jdesc2

Două decenii au trecut de când Paradise Lost a participat la Skip Rock Festival, într-o perioadă în care în România au venit în premieră nume mari ale genului metal. Două decenii au trecut şi peste membrii trupei, şi peste fanii lor, însă legătura dintre muzicieni şi admiratori a rămas la fel de puternică. De primul show al britanicilor în Bucureşti şi-a amintit şi Nick Holmes în timpul concertului de la Arenele Romane, din 27 septembrie.

Dorinţa organizatorilor ca în 2014 să aibă loc două „întâlniri”, una în iunie şi una în septembrie, a făcut ca numele mari aduse la Bucureşti să se împartă şi ele între cele două reuniuni: Sepultura şi Moonspell au fost headlineri la începutul verii, în timp ce episodul din toamnă i-a avut cap de afiş pe Paradise Lost şi Finntroll. La ediţia „2014 bis” a Metalhead Meeting au mai participat Tiarra, Profane Omen, Bloodway, Hatesphere şi God.

IMG_6772

Ştiind prea bine că inamicul numărul unu pentru succesul unui concert este timpul, organizatorii au dat startul recitalurilor puţin după ora anunţată, deşi nu prea mulţi spectatori au fost la fel de punctuali. Pe parcursul primului dintre recitaluri publicul a continuat să vină, grăbindu-se să-şi găsească un loc cât mai aproape de scenă. La fel ca şi headlinerii – dar, desigur, la un alt nivel -, Tiarra abordează stilul gothic metal, cu influenţe din death, doom sau black. Alex Pantea a fost susţinut pe partea de voce de singura solistă din festival, Anda Pomponiu. De altfel, prezenţele feminine pe scenă au reprezentat o raritate: în afara Andei şi a colegelor de la violoncel şi vioară, nu au mai fost decât artistele care au acompaniat recitalul veteranilor de la God.

IMG_6856

Finlandezii de la Profane Omen, deşi mai puţin cunoscuţi publicului român, au impresionat plăcut printr-un show energic, plin de atitudine. Piese precum „Wastehead”, „Predator”, „Sonic Wings”, „Trails”, „The Instigator” sau „Painbox” i-au ajutat să câştige rapid simpatia spectatorilor. Vocalul Jules Näveri a avut, probabil, multe de învăţat de la Waldemar Sorychta, cu care a colaborat în Enemy Of The Sun, dat fiind că la Bucureşti a avut o interpretare convingătoare.

IMG_6932

Dacă la alte evenimente de gen muzicienii locali sunt aproape întotdeauna programaţi înaintea invitaţilor de afară, deşi valoarea îi recomandă pentru un loc mai bun pe afiş, la Metalhead Meeting lucrurile nu au stat deloc astfel. Aşa se face că o trupă relativ nouă, dar condusă de un artist cu o vastă experienţă în spate, a completat alternanţa români-străini la Arene. Bloodway, formaţia înfiinţată de Costin Chioreanu anul trecut, a interpretat melodii de pe singurul album de până acum, „Sunstone Voyager And The Clandestine Horizon”, plus una compusă după lansarea acestuia. Vocalul şi-a făcut prea multe griji în privinţa diferenţelor stilistice dintre ei şi restul grupurilor din festival, însă modestia sa excesivă nu a fost deloc justificată: calitatea repertoriului şi cea a interpretării nu au fost deloc mai prejos decât a confraţilor din străinătate, meritându-şi pe deplin locul într-un astfel de eveniment.

IMG_6956

Concertul de anul trecut al danezilor de la Hatesphere i-a recomandat pentru o nouă venire la Bucureşti. Iar show-ul lor a fost pe măsura aşteptărilor: vocalul Esben „Esse” Hansen nu a stat o clipă locului, în ton cu ritmurile alerte impuse de colegii săi de trupă. Din setlist au făcut parte „Murderlust”, „Vermin”, „Floating”, „Resurrect With A Vengeance”, „Pandora’s Hell”, „Hate”, „Drinking With The King Of Dead”, „Disbeliever”, „Iconoclast” şi „Sickness Within”. Recitalul a făcut trecerea către cele trei nume grele ale serii, pe care Esben le-a reamintit în aclamaţiile fanilor.

IMG_7070

Scena a fost prea mică – din păcate şi la propriu – pentru a susţine întregul concept al veteranilor de la God. „Hoardele barbare” au încercat să ofere patru spectacole într-unul singur, însă deseori imaginea de ansamblu a fost afectată de impresia de aglomeraţie în spaţiul pe care l-au avut la dispoziţie. Cum cele două decenii de activitate sub această titulatură i-au familiarizat deja pe fanii români cu muzica ieşenilor, artiştii au vrut să ofere publicului şi ceva extra, astfel că au venit însoţiţi de doi „străjeri”, de două clujence „focoase”, care au scuipat flăcări pe parcursul recitalului, plus trei „iele” şi patru „daci” care au simulat lupte cu săbii şi scuturi tradiţionale.

IMG_7297

Dincolo de zidurile „cetăţii” ridicate de God se pregăteau deja următorii artişti. Membrii Finntroll au revenit la Bucureşti să-şi scuture pletele – şi urechile care le completează imaginea scenică -, la un an după show-ul din Silver Church. Deja şi-au găsit o mulţime de fani printre tinerii români, care i-au aclamat încă de la primele acorduri. Finlandezii au oferit un concert special, în prima parte fiind prezentat în întregime albumul „Nattfödd”, lansat acum zece ani.

Alături de „Människopesten”, „Eliytres”, „Fiskarens fiende”, „Trollhammaren”, „Nattfödd”, „Ursvamp”, „Marknadsvisan”, „Det iskalla trollsblodet” şi „Grottans barn”, Mathias „Vreth” Lillmåns şi colegii săi au inclus în setlist piese precum „Blodsvept”, „Mordminnen”, „Solsagan”, „Jaktens tid”, „Skogsdotter” şi „Under bergets rot”. Cum spectatorii nu le-au creat deloc probleme oamenilor de ordine, cei de la Blackhawk Security i-au răsplătit ajutându-i pe doritori să facă crowd surfing. Mai mult, însuşi şeful lor s-a lansat pe deasupra capetelor celor din public, după ce şi-a smuls vesta fosforescentă şi a rămas în „tricoul de fan”, cu sigla Finntroll la loc de cinste.

jDesc1

Înaintea ultimului act, s-au schimbat generaţiile atât pe scenă, cât şi în faţa ei. Dacă la finlandezi liceenii au predominat în primele rânduri, la Paradise Lost s-au scuturat îndeosebi plete deja încărunţite, dar ai căror posesori ştiu prea bine ce înseamnă un concert de calitate sau o trupă cu o valoare incontestabilă, mai ales că headlinerul serii face parte – alături de Anathema şi My Dyng Bride – din tripleta britanică ce a consacrat stilul gothic metal. Chiar şi politicianul Remus Cernea şi-a găsit un loc lângă barele de protecţie. Cunoscut ca admirator al grupurilor finlandeze, deputatul este şi un vechi fan al britanicilor, pe care, aşa cum ne-a declarat în febra de dinaintea concertului, i-a văzut şi la prima venire, din 1994.

Paradise Lost, după cum se ştie, face parte dintre trupele care încep în forţă, astfel că „Enemy”, „So Much Is Lost” şi „Remembrance” au figurat în prima parte a setlistului. Nick Holmes nu s-a menajat deloc pe parcursul hitului „Gothic”, de pe albumul omonim din 1991, iar acest lucru s-a resimţit în vocea sa pe parcursul melodiei „Enchantment”. Însă următoarele piese au beneficiat de o interpretare demnă de renumele său: „Erased”, „Faith Divides Us – Death Unites Us”, „Tragic Idol”, „Isolate”, „Pity The Sadness” şi „One Second” au completat periplul prin diversele perioade ale trupei, iar „As I Die” le-a reamintit multora de vremurile când la MTV exista celebra emisiune „Headbangers Ball”. Pentru bis artiştii au păstrat alte trei piese de rezistenţă: „Over The Madness”, „True Belief” şi „Say Just Words”.

Nici nu s-au stins bine ecourile ediţiei de toamnă a Metalhead Meeting, că organizatorii au anunţat deja patru dintre numele de pe afişul din 2015: Amorphis, Primordial, Triptykon şi The Sirens. Ca noutate, festivalul se va desfăşura pe parcursul a trei zile. Biletele s-au pus şi ele în vânzare, până pe 1 decembrie putând fi cumpărate cu 109 lei (la Golden Circle), respectiv 80 de lei (acces general).

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s