Situaţia din Ucraina şi criza economică, noile provocări pentru Europa

IMG_6509

Un text de Paul Iancu.

2014 marchează împlinirea unor cifre rotunde: un secol de la începutul primului război mondial, 75 de ani de la declanşarea celui de-al doilea şi un sfert de veac de la căderea Zidului Berlinului. Cât de mult s-a schimbat situaţia pe bătrânul continent? Invitaţii seminarului „1914-2014 – Şi dacă Europa eşuează?”, desfăşurat pe 19 şi 20 septembrie la Bucureşti, au încercat să ofere posibile răspunsuri la această întrebare.

Aşa cum a spus Andrei Pleşu în discursul care a dat startul dezbaterilor, după destrămarea Imperiului Roman istoria Europei a fost „o succesiune de diviziuni şi de reuniri”. Graniţele s-au mutat în funcţie de naţiuni, după cum şi popoarele au evoluat în funcţie de graniţele dintre ţări. Cel mai recent exemplu este situaţia din Ucraina, astfel că discuţiile nu aveau cum să evite un astfel de subiect, care a revenit aproape în fiecare speech al invitaţilor.

Tema primeia dintre cele patru sesiuni, desfăşurată la Biblioteca Centrală Universitară, a fost „Cum convieţuim unii cu alţii în Europa şi ţările vecine: diplomaţie, sancţiuni, război”. Însă ce fel de vecin este Ucraina în raport cu membrii UE – unul în cadrul Europei sau unul al Europei? Este întrebarea cu care şi-a început abordarea Dan Dungaciu, director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române. Vecinul de la Est este, după părerea acestuia, într-o situaţie similară ţărilor care au făcut parte din Pactul de la Varşovia, membre în prezent ale Uniunii Europene. Şi ele au trebuit la momentul respectiv să se redefinească în raport cu istoria lor şi poziţia pe continent.

IMG_6598

Fostului RDG i-a fost cel mai simplu, în opinia lui Dan Dungaciu, dată fiind apartenenţa cetăţenilor săi la naţiunea germană. Ungaria, fosta Cehoslovacie şi Polonia au adus ca argument poziţionarea lor în aşa-numita Mitteleuropa, în timp ce în viziunea ţărilor baltice apartenenţa la URSS a fost „un accident al istoriei”. România şi Bulgaria s-au redefinit prin negare, mai precis prin delimitarea de conotaţiile negative ale noţiunii de „stat balcanic”. Şi Ucraina este acum în postura de a-şi asuma o delimitare, însă faţă de Rusia. Extinderea Uniunii Europene a stârnit însă la est două tendinţe diferite, fapt ce a dus atât la „revoluţia portocalie”, cât şi la restauraţia care i-a urmat.

UE se doreşte o formă de „unificare a unui continent marcat de diviziuni”, a fost de părere analistul Emil Hurezeanu. Însă criza economică din ultimii ani a adâncit divizarea, atât în cadrul zonei euro, cât mai ales între aceasta şi restul membrilor Uniunii. „Criza a subminat promisiunea prosperităţii, stimulând apariţia curentelor eurosceptice”, a opinat jurnalistul. Hurezeanu a fost de părere că Europa şi-a irosit energiile concentrându-şi atenţia pe situaţia Africii de Nord, pierzând din vedere ce se întâmplă mult mai aproape, într-o ţară ce aparţine geografic bătrânului continent.

IMG_6614

O posibilă explicaţie a acestui fapt a fost enunţată de analistul politic bulgar Ivan Krastev: Bruxelles-ul s-a temut să nu reacţioneze excesiv, adâncind criza în loc să o rezolve. Însă şi în perioada primei conflagraţii mondiale marile puteri au avut o viziune similară, considerând războiul „o întâmplare”, iar această iluzie a persistat o lungă perioadă. „Imaginaţi-vă că îi arătaţi cuiva o succesiune de pisici, iar la fiecare a opta strecuraţi un câine”, a exemplificat el, sugerând cât de uşor ne poate fi distrasă atenţia de la simptomele apariţiei unei noi situaţii tensionate.

Pe de altă parte, însă, este posibil ca Rusia să fie nu numai deranjată, ba chiar să se simtă avantajată şi chiar să caute sancţiunile UE. „E o idee greşită să credem că ar fi imposibil în ziua de azi izolarea căutată de Moscova”, a opinat Krastev, sugerând că prin măsurile luate recent împotriva circulaţiei capitalului, acesta ar fi blocat între graniţele Rusiei, lucru dorit de multă vreme de Putin însuşi. „Când dansezi cu ursul, nu renunţa când ai obosit tu, ci doar când a obosit ursul!”, a mai spus el, îndemnând la prudenţă în relaţia cu vecinul de la Răsărit.

În opinia sa, problema nu e că Putin ar invada Europa, deşi ar putea face acest lucru; important este că noua stare de lucruri va redefini relaţiile din interiorul UE. „Graniţele şi-au schimbat natura de-a lungul timpului; dacă le întărim pe cele externe, ce se va întâmpla cu cele interne, dintre statele membre?”, s-a întrebat el, amintind de discursurile naţionaliştilor maghiari, unele ţinute chiar pe teritoriul României.

Situaţia din Ucraina, dar nu numai, are implicaţii şi pe alte planuri, a atras atenţia Michael Stolleis, reputat jurist şi istoric pe probleme de drept. Acesta a amintit articolul 10 din Constituţia României, prin care statul nostru se obligă la relaţii de bună vecinătate cu ţările din jur. În acest context, trebuie tratată cu mare atenţie relaţia cu Ucraina şi Rusia, România trebuind să evite pe de o parte atragerea ca parte în conflict, pe de alta raliindu-se poziţiei Uniunii Europene. Mihai Răzvan Ungureanu, moderatorul evenimentului, a dezvăluit un amănunt inedit în privinţa articolului cu pricina: în timp ce restul documentului a suferit numeroase modificări, paragraful citat de Stolleis a fost printre puţinele din Constituţia RSR care au fost menţinute în noua lege fundamentală, din 1991.

IMG_6547

Acordarea şi respectarea drepturilor minorităţii maghiare este un bun răspuns la discursul naţionaliştilor de la Budapesta, a fost de părere Stolleis. O altă problemă delicată este exodul spre Vest al cetăţenilor români, inclusiv al celor de etnie romă, care, aparţinând acum unui stat membru, nu mai pot fi supuşi sancţiunilor din partea ţărilor occidentale. Situaţia se poate rezolva prin îmbunătăţirea condiţiilor economice din statul de origine al emigranţilor, a afirmat invitatul german. „Nu există alternativă mai bună la Europa Unită; întoarcerea a naţionalismul secolului trecut nu e o soluţie, iar istoria recentă ne arată de ce”, a încheiat Stolleis.

Prezenţi în sală, invitaţii celorlalte mese rotunde au avut propriile intervenţii. Printre aceştia, istoricul german Karl Schlögel a ridicat problema aşa-numitelor „buffer zones”, întrebând cine anume dă dreptul cuiva să trimită în „zona gri” un stat sau un popor. „Nu mai suntem pe vremea lui von Ribbentrop şi a lui Molotov”, a atras el atenţia, fiind de părere că Ucraina trebuie să-şi aleagă singură destinul.

IMG_6615

Retorica „internaţionalistă” nu sună deloc bine pentru un popor care a trecut în istoria recentă prin experienţa „Internaţionalelor” cu centrul în URSS, a atenţionat Andrei Pleşu, care a afirmat că un astfel de discurs dă apă la moară naţionaliştilor locali, ca atare este nevoie de o mare atenţie în alegerea termenilor folosiţi în contextul unificării europene.

După alte două întâlniri, care au avut ca teme „Vecinii de aproape şi vecinii de departe ai Europei: Federaţia Rusă şi Statele Unite”, respectiv „Europenism şi etnicitate. O reinventare a conceptului de stat naţional?”, şi au fost găzduite de Colegiul Noua Europă, evenimentul s-a încheiat pe scena Teatrului Odeon cu o discuţie despre „Graniţele Europei: o ameninţare, o zonă gri sau o zonă de negociere?”

IMG_6641

După un concert susţinut de un ansamblu format din foşti şi actuali studenţi ai Universităţii de Muzică, Andrei Pleşu a dat tonul ultimei runde de discuţii. „Muzicienii au propria partitură, dar rezultatul este o armonie. Politicienii, dimpotrivă, produc un rezultat haotic”, a făcut el trecerea de la muzică la analiza asupra noului context european.

După 1945, ţările din această parte a continentului s-au simţit oarecum excluse. După 1989, ele n-au mai făcut parte din blocul sovietic, dar nici nu au devenit pe de-a-ntregul europene, rămânând într-o zonă gri. Nici integrarea nu a rezolvat în totalitate problema. Ca atare, Andrei Pleşu s-a simţit îndreptăţit să ridice din nou întrebarea: „Cine suntem, acum, şi ce se va întâmpla?”, mai ales că recent în publicaţia „Die Zeit” a apărut un articol a cărui concluzie a fost că unele ţări ar trebui să-şi asume destinul de coridor, de „buffer zone”.

IMG_6658

Kievul şi Bruxelles-ul au nevoie unul de celălalt, i-a replicat istoricul şi publicistul ucrainean Yaroslav Hrytsak, care a amintit că ţara sa a fost mereu o zonă-tampon între Est şi Vest, între catolicism şi ortodoxie. Profesorul a comparat situaţia Ucrainei cu cea a viespii lui Orwell, care şi-a dat seama mult prea târziu că a fost tăiată în două. El a militat pentru un discurs al Kievului de tipul „Fii pragmatic, cere imposibilul!” „Pentru a obţine un răspuns bun, poate ar trebui să schimbăm întrebarea”, a sugerat Hrytsak.

Istoricul turc Edhem Eldem a adus în discuţie problema unui stat aflat la graniţa, dar şi pe teritoriul a două continente. „Turcii se plâng că sunt segregaţi, că nu sunt acceptaţi, dar nu fac nimic să schimbe situaţia”, şi-a analizat cu ochi critic compatrioţii. Şi totuşi, ce înseamnă periferie a Europei, s-a întrebat el, mai ales că asupra sensului etimologic al cuvintelor folosite în acest context se poate vorbi ore întregi, exemplificând cu un aparent paradox: „Elveţia e la rându-i margine, deşi e fix în centrul Europei”.

IMG_6661

În locul unor „margini” definite negativ, ca excludere, Eldem a propus ca extinderea Uniunii să aibă facă în termeni ce vizează principiile democratice. „Ce înseamnă centru şi ce înseamnă periferie?”, a continuat ideea Andrei Pleşu, considerând că o astfel de temă ar fi bună pentru a declanşa o dezbatere viitoare.

Profesorul de istorie contemporană Jörn Leonhard a arătat în discursul său şi de ce lecţia 1914 trebuie asumată de Europa, dar şi de ce evenimentele din urmă cu un secol nu pot fi folosite pentru a trasa predicţii sau pentru a genera soluţii în era actuală. „Trebuie să vedem în primul rând diferenţele dintre cele două momente istorice”, a atras atenţia invitatul german.

IMG_6674

De aceeaşi părere a fost şi conaţionalul său Karl Schlögel, care a făcut apel la filosofia lui Bloch, de la care a preluat termenul de „întuneric al prezentului”, opus atât trecutului descris de istorici, cât şi viitorului anticipat de analişti. Situaţia de după 1989 a fost de aşa natură încât nimeni nu a fost pregătit pentru ceea ce s-a întâmplat după dispariţia simetriei celor două blocuri de putere, cel estic şi cel vestic.

„Graniţa dintre Ucraina şi Rusia nu a fost niciodată prea clară”, a amintit Schlögel: „Zona paşnică, cu identitate amestecată, a devenit acum o zonă de conflict”. Una dintre cauze ar fi, în opinia sa, faptul că Rusia nu ar fi reuşit să devină un stat postimperial. Spre deosebire de alte personaje, care au putut fi uşor „demonizate”, Putin este prea „simpatic”, nefiind „chiar atât de rău”, a completat tabloul Andrei Pleşu.

IMG_6647

Intelectualul român a amintit şi de tema naţionalismului, construit de retorică, opinând că oamenilor „li se spune că sunt naţionalişti”, li se induce această idee. Noile evenimente cu care se confruntă Europa dau încă o lovitură adepţilor teoriei „sfârşitului istoriei”. „Istoria merge mai departe, astfel că vom avea noi pretexte pentru astfel de reuniuni”, a încheiat Andrei Pleşu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s