Bucharest Music Film Fest: O rază de Soare peste griul Capitalei

IMG_5089

Dacă vineri ploaia le-a dat peste cap programul organizatorilor BMFF, sâmbătă vremea a ţinut cu bucureştenii care au venit în Piaţa George Enescu, pentru a se bucura, ca în fiecare an, de evenimentul organizat de ArCuB, ajuns la cea de-a noua ediţie.

Tiberiu Soare a acceptat invitaţia de a concerta la Bucharest Music Film Fest chiar înainte de a pleca într-un turneu european. Dirijorul devenit deja o prezenţă constantă la evenimentul ArCuB a condus Orchestra Naţională Radio, ca de obicei, fără baghetă, însă cu o mână forte, smulgând din public ropote de aplauze după fiecare bucată muzicală.

Programul pregătit a inclus şi în vara aceasta compoziţii celebre precum Uvertura operei “Bărbierul din Sevilla” de Rossini, Introducere şi Rondo capriccioso pentru vioară şi orchestră de Saint- Saens, Uvertura “Hebridele” de Mendelssohn, Meditaţie din opera “Thais” de J. Massenet, Bacchanalle din opera “Samson şi Dalila” de Saint-Saens, Suita din trei dansuri slave de Dvorak, “Carmen Fantasy” pentru vioară şi orchestră de Bizet/Waxman, Uvertura operei “Nunta lui Figaro” de Mozart, Suita din baletul “Lacul lebedelor” de Ceaikovski şi Vals din “Frumoasa din pădurea adormită” de Ceaikovski.

IMG_5009

Invitatul special s-a numit Răzvan Stoica, violonist care a studiat la Universitatea Naţională de Muzică, apoi la Conservatorul Regal din Amsterdam. Ca urmare a mai multor premii a primit din partea unui donator anonim dreptul de a cânta la o vioară Stradivarius datând din anul 1729, instrument al cărui ton aparte a răsunat în piaţa din faţa Ateneului Român.

Deşi instalaţia de sunet nu a funcţionat perfect, urmare, poate, şi a ploilor din ultima perioadă, iar sirena câte unei salvări a mai bruiat când şi când concertul, profesionalismul artiştilor şi-a spus cuvântul, aceştia continuându-şi fără întrerupere recitalul. O scurtă pauză a permis câteva mici reglaje, iar problemele tehnice au fost remediate, astfel că publicul s-a putut bucura de un spectacol de înaltă ţinută. Aplauzele îndelungi de la finalul programului l-au făcut pe Tiberiu Soare să rămână pe scenă mai mult decât era stabilit iniţial, mai ales că în nici un an nu a scăpat fără măcar un bis.

IMG_5149

Duminică, programul a inclus concertul Cameratei Regale, alături de Bucharest Jazz Orchestra, Vunk şi Monica Anghel. Luni urmează recitalul pianistului Silviu Dumitrache, căruia îi vor urma cvartetele Capriccio şi Subito. Marţi e rândul cvartetului ArtMusik, dar şi al formaţiilor Klasikvm Ensemble şi SonoMania. Miercuri, Grupul Vocal Acapella va reveni la BMFF, programul zilei fiind completat de Duo Cello Jaya şi Romanian Radio Brass Quintet.

Nicu Alifantis îşi va prezenta proiectul Simfonicu în seara de joi. Vineri, dirijorul Gabriel Bebeşelea va conduce Symphactory Orchestra (fosta Silvestri Orchestra), iar Filarmonica George Enescu îi va delecta sâmbătă pe amatorii de muzică clasică în aer liber, în piaţa purtând numele celebrului compozitor român. După îndelung aplaudatul concert de anul trecut, Spirit of Vienna Orchestra revine la Bucureşti, sub bagheta charismaticului dirijor Willy Büchler, reprezentaţie ce va încheia festivalul de anul acesta. Proiecţiile de filme vor completa fiecare seară a Bucharest Music Film Festival.

În weekend, nu va lipsi Ora de Dans, cu artişti ai Academiei de Dans Mihai Petre. De altfel, sâmbătă, cele trei cupluri şi-au demonstrat deja talentul pe estrada amenajată lângă scena BMFF. Ei au plutit cu aceeaşi graţie şi pe acorduri de vals, dar şi pe ritmuri contemporane: “Nothing Else Matters”, balada celebrului grup rock Metallica, a făcut parte, alături de hituri jazz şi pop, din fundalul sonor al evoluţiei dansatorilor.

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s