Alexander Wadouh, producătorul „Oh Boy”: „Putem vorbi despre un sindrom Niko Fischer”

IMG_9906
Pelicula care a deschis oficial Zilele Filmului German a fost „Oh Boy”. După vizionare, spectatorii au putut rămâne la o întâlnire cu producătorul german Alexander Wadouh, care a răspuns cu amabilitate întrebărilor primite din sală.

Acesta a dezvăluit câteva detalii din culisele producţiei amintite: „Iniţial, filmul ar fi trebuit să se numească «A day in the life», după cunoscuta piesă Beatles. Cum acesta ar fi fost un titlu prea complicat în spaţiul germanofon, a fost ales leitmotivul melodiei, şi anume sintagma «Oh boy»”.

Întrebat de ce s-a optat pentru filmări alb-negru, Alexander Wadouh a explicat că aproximativ jumătate din poveste este autobiografică, iar regizorul a dorit să pună astfel o oarecare distanţă între propriile experienţe şi produsul final: „Pelicula alb-negru permite disiparea elementelor personale printre cele ficţionale. Un alt motiv a fost faptul că o asemenea tehnică este un bun liant pentru scenele care se succed. Bineînţeles, au contat şi raţiunile financiare”. Drept surse de inspiraţie a amintit pelicula „Les Quatre Cent Coups” a lui Truffaut, de asemenea alb-negru, şi romanul „De veghe în lanul de secară” a lui Salinger. Wadouh nu a omis nici dezavantajele implicate de filmarea în alb şi negru, precum estomparea culorilor în nuanţe de gri. Nici distribuitorii nu sunt foarte încântaţi de astfel de pelicule, mulţi respingându-le din start, a dezvăluit acesta.

Producătorul a povestit şi din experienţele de la vizionări anterioare. „În orice ţară, spectatorii râd cam la aceleaşi scene, dându-mi şi un indiciu asupra modului în care îl receptează: de exemplu, dacă nu se râde la momentul în care Niko îşi aprinde ţigara cu ajutorul prăjitorului de pâine, mă tem că nu vor reacţiona nici la celelalte scene amuzante. De aceea urmăresc mereu din public primele 20 de minute. La Bucureşti a fost suficient ca să-mi dau seama că nu am de ce să-mi fac griji”.
IMG_9877
Personajul Niko Fischer este unul în care mulţi tineri se regăsesc, a afirmat Wadouh: „Aveam un poster lipit pe exteriorul geamului biroului şi în medie o dată pe săptămână cineva îmi bătea la uşă dorind să comentăm împreună filmul. De exemplu o franţuzoaică mi-a mărturisit că trăieşte în Berlin de doi ani şi că a fost şi ea până de curând aidoma personajului principal. Până şi mama mi-a spus că prietenii de vârsta ei l-au recunoscut pe Niko Fischer în propriii lor copii. Pot vorbi de un sindrom Niko Fischer, după reacţiile pe care le-am primit. Un tânăr chiar mi-a mărturisit că nu vrea să vadă filmul pentru că îşi cunoaşte povestea din propria experienţă şi nu vrea să şi-o vadă pe ecran. Poate şi voi aţi râs atât de des pentru că v-aţi regăsit în Niko Fischer”.

„Cred că este un sindrom al vremurilor noastre. Tata e din Siria, a venit în Germania fără nici un ban, a devenit chirurg, s-a căsătorit cu mama şi a trebuit să îşi construiască singur cariera. Cineva sărac vrea măcar un trai decent, cineva care n-are studii vrea să şi le poată face. Eu am început dintr-un punct în care banii nu erau o problemă. Pentru mine problema era alta: ce să fac cu viaţa mea. Vremurile de sărăcie de după război au trecut şi pentru mulţi prieteni din Germania problema e să-şi găsească o motivaţie: de ce să studieze, de ce să lucreze pentru o companie. De asta mulţi se refugiază în pilates, în yoga, devin vegani… Mi-a luat ceva timp, dar mi-am găsit propriul motiv pentru a mă trezi dimineaţa: să fac filme şi să le fac cu un motiv, nu doar pentru simplul entertainment”, a dezvăluit Alexander Wadouh.
IMG_90088
Etichetat de critici drept „filmul suprem despre Berlin”, „Oh Boy” este „departe de vederile frumos colorate din pliantele turistice. Berlinul de Est era un loc în care se trăia ieftin, însă după reunificare situaţia s-a schimbat în multe feluri. Jan Ole Gerster a vrut să se asigure că nu e un film-carte poştală, eliminând pe cât posibil imaginile reprezentative pentru oraş, din punct de vedere turistic. Turnul Televiziunii apare o singură dată, şi atunci văzut dintr-o maşină în mişcare. Regizorul a vrut să accentueze senzaţia pe care i-o lasă unui berlinez oraşul”.

Pentru coloana sonoră au fost alese piese jazz: „Deşi iniţial s-a mers pe sonorităţi pop contemporane, la acestea s-a renunţat ulterior. S-a optat pentru piesele lui Django Reinhardt, dar, deşi drepturile asupra pieselor au fost solicitate încă din martie 2012, deţinătorii legali ai acestora nu au dat un răspuns nici în ziua de azi. Nici formaţiile cover nu au fost o bună soluţie, pentru că nimeni nu poate reproduce perfect intensitatea melodiilor jazzmanului belgian. Întâmplarea a făcut ca într-o seară lui Jan Ole să îi ajungă la urechi muzica unor instrumentişti amatori. A pornit în căutarea acestora şi a descoperit că erau studenţi care nici măcar nu formau o trupă. Ei au alcătuit o formaţie abia când au fost solicitaţi pentru a crea muzica filmului. Au compus şi înregistrat toate melodiile în doar câteva zile, la timp pentru a nu întârzia lansarea peliculei, deja programată pentru vizionare la câteva festivaluri. Nici nume nu aveau, aşa că, sub presiunea timpului, au acceptat sugestia lui Gerster, The Major Minus. Acum muzicienii mă întreabă când mai putem colabora, mai ales că «Oh Boy» le-a adus şi lor un premiu al Academiei Germane de Film, dar şi destule concerte”.
IMG_9898
Este Friedrich versiunea de peste ani a lui Niko Fischer? „Ar putea fi. Dacă nu-şi schimbă viaţa, ar putea ajunge astfel, să moară în faţa unui bar. De fapt este un episod real: Jan Ole Gerster a întâlnit într-un local un bătrân precum cel din film, care i-a spus o poveste similară. De aceea a şi folosit întâmplarea: pentru că Noaptea de Cristal pe care i-o relatează Friedrich e parte din istoria Berlinului. Este, într-adevăr, şi o proiecţie a ceea ce poate deveni Niko Fischer dacă nu-şi schimbă viaţa”.

Să bei o simplă cafea în Berlin nu este o problemă în realitate, chiar dacă personajul filmului o obţine abia în scenele de final: „Câteodată vrei ceva extrem de simplu, cum ar fi o nenorocită de ceaşcă de cafea”. Ce va face Niko Fischer după aceea? „Îşi va schimba viaţa, se va căsători, va avea copii, trăind o viaţă plictisitoare până la sfârşit”, a glumit Wadouh. „Sincer, nu avem de unde şti, totul depinde de Niko. E unul dintre lucrurile care îmi plac la film. Nu ştim ce va face. E drept că experienţele acestei zile ar putea avea un impact asupra lui”.

Cu aceeaşi glumă a răspuns şi nelipsitei întrebări despre proiectele viitoare: „Să mă căsătoresc, să fac copii…”, a spus el, spre amuzamentul publicului. „Lucrez la un film deja programat la câteva festivaluri şi alte proiecte în diverse stadii. Întrebarea este dacă vrei să lucrezi pe gratis ca la «Oh Boy» sau te aştepţi să fii şi plătit. Mi-ar plăcea să am astfel de pelicule la care să lucrez, pentru că e un gen greu de făcut şi nu sunt foarte multe posibilităţi de a le face. Nu am avut niciodată garanţia că filmul va fi un succes, dar, dacă simţi că vei reuşi şi lucrezi pentru el, suferi pentru el, ai putea fi recompensat în cele din urmă. Există însă şi posibilitatea eşecului, care face parte şi el din viaţă”, a mai spus producătorul Alexander Wadouh.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s