Andrei Oişteanu, aniversat printr-un eveniment in honorem

Deschidere
Duminică, la împlinirea vârstei de 65 de ani, Andrei Oişteanu a fost sărbătorit la Centrul Comunitar Evreiesc. Invitaţi de marcă din lumea culturii au vorbit despre etnologul, antropologul, istoricul religiilor şi al mentalităţilor, amintind atât de relaţia profesională, dar şi despre prietenia ce-i leagă. La prezidiu au luat loc numai puţin de opt vorbitori, alături de cel aniversat. În sală a fost prezentă şi doamna Bella Oişteanu – mama sărbătoritului zilei -, care a făcut faţă cu succes unui maraton de discursuri ce a ţinut circa trei ore.
IMG_0072
Evenimentul a fost moderat de preşedintele FCER, Aurel Vainer. Deputatul din partea comunităţii evreieşti a fost primul care a creionat un portret al lui Andrei Oişteanu, prezentând o scurtă biografie a acestuia. A urmat la microfon Paul Cornea, care a povestit cum l-a întâlnit acum 12 ani. Cum manifestarea a avut loc la Centrul Comunitar Evreiesc, era de aşteptat ca volumul “Imaginea evreului în cultura română” să se regăsească deseori în discursurile invitaţilor, mai ales că lucrarea este totodată şi una dintre cărţile de referinţă ale antropologului şi imagologului celebrat în ziua de 10 noiembrie.
IMG_9916
Andrei Pleşu a apreciat “poziţia echilibrată, neresentimentară” cu care Andrei Oişteanu a abordat „tema evreităţii în spaţiul românesc, şi nu numai” în opera sus-amintită: „Reuşeşte să fie precis, necomplezent, şi din cauza asta cu atât mai convingător. Dacă aş fi fost evreu, aş fi fost mult mai enervat scriind aceste texte. El are o nobilă aşezare în faţa realităţilor, şi din cauza aceasta credibilitatea acestor texte e sporită”. Scriitorul şi eseistul a remarcat şi stilul deloc rigid al lucrărilor lui Oişteanu: “Eu îmi explic această bună dispoziţie, «gaia scientia», şi printr-un element de biografie: în anii ’70 se ocupa de muzică folk şi rock, într-o formaţie a epocii, şi poate că ceva din atmosfera de antren a acesui episod a trecut şi în exerciţiile lui ştiinţifice”.
IMG_9922
Andrei Pleşu a amintit şi de contribuţia cercetătorilor de origine evreiască în domeniul etnografiei şi folclorului, cei care „au revelat românilor propria lor românitate”: “Fondatorii cercetării despre identitatea românească aşa cum se exprimă ea în literatura populară, în etnografie în general, au fost evrei, începând cu marele Moses Gaster şi continuând cu Lazăr Şeineanu. Faptul că ne-am fost revelaţi nouă înşine, în identitatea noastră, pe această linie, nu e de ici, de colo, şi avem o datorie de respect faţă de cei care au înţeles să se dedice acestei tematici fără să fie motivaţi de cine ştie ce frisoane identitare, ci pur şi simplu nu doar dintr-un pur interes ştiinţific, ci şi dintr-o adeziune cordială faţă de lucrurile pe care le trăiau şi le cunoşteau. Încât, ca să parodiez un slogan care circula prin anii ’90, aş îndrăzni să închei spunând că «A. Oişteanu pentru noi este Moses Gaster 2»”, a glumit distinsul istoric al artei.
IMG_0003
Lui Mircea Cărtărescu i-a devenit familiar numele lui Andrei Oişteanu cu mult înainte de a-l cunoaşte în persoană: „Pe vremea faimoaselor şi, aş spune eu, arhetipalelor expoziţii de arte vizuale – cântecul de lebădă al culturii române sub ceauşism, şi ştiţi prea bine cu câte sacrificii s-au făcut -, la una dintre ele am remarcat un obiect, neconvenţional într-o expoziţie de pictură. Era o cutie compartimentată, un fel de sertar în care se aflau obiecte eteroclite. Mie acea cutie mi-a spus ceva în cadrul acelei expoziţii. Şi de aceea am reţinut numele artistului, care era, vă daţi seama, Andrei Oişteanu. Deci nu numai în muzica rock se exersa pe atunci încă tânărul autor, ci şi în artele vizuale, unde făcea o figură foarte frumoasă”, şi-a amintit scriitorul.
„I-am întâlnit apoi numele pe coperţile cărţilor sale, care mi s-au părut paradoxale după începutul pur artistic al relaţiei mele cu el şi cu numele său. Cred că de-a lungul timpului am citit aproape toate cărţile, nu pot să fiu sigur că mi-a scăpat ceva, dar cărţile esenţiale, mari, nu numai ca volum, nu numai că sunt nişte cărămizi, ci şi că sunt nişte cărţi nemţeşti, făcute cu acribie, cu răbdare şi cu modestie intelectuală, toate aceste cărţi le-am folosit, le-am citit cu mare plăcere şi le-am întrebuinţat apoi cu mare folos în bricolajul meu personal, care reprezintă pământul din care cresc modestele mele scrieri. Cărţile lui realmente mi-au fost de folos, am învăţat din ele, sunt puţini autori de non-fiction, de literatură ştiinţifică din care realmente înveţi ceva. Aceste cărţi mie mi-au completat un tablou despre lume, despre istoria naturală, despre istoria socială şi cea politică a oamenilor. El este un autor undeva la graniţa dintre un antropolog, un etnolog şi un scriitor”, a continuat Mircea Cărtărescu.
IMG_9911
Acesta a accentuat “calitatea de scriitor a lui Andrei Oişteanu, care se vede chiar şi în studiile sale ştiinţifice”: “Este un foarte bun mânuitor al condeiului, cum se spune. Este un om fermecător în ceea ce scrie, este un om care este în stare să înfăşoare pastila uneori amară a documentaţiei ştiinţifice foarte serioase în glazura dulce a literaturii. Şi cred că lucrul acesta se vede cel mai bine în cartea – nu a sa, ci a mea – de căpătâi, ca să zic aşa, cu care aproape că dorm sub pernă, şi anume «Narcotice în cultura română». Din acea carte am învăţat într-adevăr foarte multe, nu numai despre narcotice, dar şi despre scriitori, sau în primul rând despre scriitori. Nu ştiam multe lucruri despre mulţi autori români, iar dacă le ştiam mi se păreau detalii lipsite de importanţă. Or, Andrei Oişteanu a unificat toate aceste detalii, toată această lume literară diversă – din care ştim mai mult cărţi şi lucruri convenţionale – într-un tablou al viciului merituos, al «luceferilor viciului», cum spunea un autor de-al nostru”.
IMG_0008
“În privinţa celeilalte cărţi fundamentale scrise de el, «Imaginea evreului în literatura română», şi eu am observat ce s-a remarcat aici: caracterul senin, lipsit de părtinire, lipsit de ideologie, aş spune eu, sau cu o ideologie pozitivă, subsidiară, liberală în cel mai larg sens al cuvântului. Este o carte de asemenea din care oricine, chiar şi un elev de liceu, poate învăţa foarte mult, din care nu numai că reiese drama poporului evreu, care a convieţuit secole de-a rândul cu poporul român în istoria noastră, dar reiese, prin contrast, şi calitatea pe care dumneavoastră aţi remarcat-o: românitatea lor. Evreii au fost printre cei mai cinstiţi români, printre cei mai patrioţi, printre cei care şi-au iubit cel mai mult locurile unde s-au născut. Toate acestea reies, alături de imaginea caricată şi nedreaptă a evreului, aşa cum a fost ea construită, şi care a fost de fapt o subcategorie a imaginii străinului în general într-o cultură tradiţională, construită pe puritate de sânge. Toate acestea mi s-au părut calităţi extraordinare ale acestei cărţi, pentru care probabil că şi are succesul pe care îl are în străinătate. La această vârstă îl văd ca la o culminare a vieţii sale şi a operei sale, îi doresc mulţi ani înainte şi multe alte rafturi pe care să le umple cu scrierile sale”, a mai menţionat Mircea Cărtărescu.
IMG_9926
Următorul invitat, Vintilă Mihăilescu, a vorbit din perspectiva psihosociologului şi a antropologului cultural: “Sunt singurul care are fişa postului”, a glumit acesta. Dacă pentru antevorbitorul său numele a intermediat prima luare de contact, pentru colegul de breaslă al sărbătoritului impactul l-a constituit o fotografie înfăţişându-l pe Andrei Oişteanu cu plete şi cu o chitară în mână: “Acesta e om serios”, a rememorat Vintilă Mihăilescu gândurile pe care i le-a inspirat acea imagine. Motiv pentru care s-a aplecat cu o mai mare atenţie asupra lucrării “Ordine şi haos”, care îi parvenise. Ocazie cu care i-a remarcat “talentul de a traduce într-un limbaj universal” elementele care constituiau obiectul studiului. Antropologul i-a remarcat şi pasiunea pentru domeniile tabu, precum sexualitatea, care constituie subiectul unei cărţi anunţate a apărea în cursul anului viitor.
IMG_0022
Filologul şi istoricul literar Mircea Anghelescu l-a portretizat drept “un prozator puternic, ale cărui cărţi au o structură inginerească”: “textele pleacă de la mărturii culturale, iar lucrările sunt extrem de documentate”, a remarcat acesta. Profesorul Liviu Rotman a amintit de prietenia care îi leagă de mai bine de două decenii. “Am avut obiective comune”, a spus doctorul în istorie, care a mai vorbit despre activitatea didactică de peste zece ani a lui Andrei Oişteanu, dar şi despre implicarea politică a acestuia, subliniindu-i calitatea de membru fondator al Grupului pentru Dialog Social.
IMG_0033
Cel mai tânăr dintre cei desemnaţi să vorbească despre viaţa şi opera celui aniversat a fost Eugen Ciurtin. Tânărul istoric al religiilor a remarcat faptul că Andrei Oişteanu are “prieteni din trei generaţii”. El a relatat o întâmplare petrecută în India, cu iz anecdotic, dar încărcată totodată de simbolism: un păianjen strecurat într-una dintre camere a reprezentat pretextul unei discuţii despre riturile şi credinţele orientale.
IMG_0040
„Mă simt ca o albină care moare într-un borcan de miere”, a declarat Andrei Oişteanu la finalul discursurilor. „Domnul Vainer a avut amabilitatea să-mi propună un eveniment de acest tip acum cinci ani, când am împlinit 60 de ani, dar l-am refuzat. A insistat acum, la 65 de ani, şi la fel l-am refuzat, dar până la urmă insistenţele lui au fost mai puternice decât posibilitatea mea de a refuza, şi nu-mi pare rău, pentru că e bine să ştii că ai prieteni. Mă gândesc că formula lui Petre Ţuţea, «Nu vreau să mă cert cu tine pentru că suntem prea bătrâni şi nu mai avem timp să ne împăcăm», poate fi parafrazată acum: «Suntem prea bătrâni să refuzăm un eveniment in honorem; s-ar putea să fie un eveniment in memoriam». Când Andrei Pleşu m-a felicitat când am împlinit vârsta de 65 de ani, care era privit de mine ca un lucru grav, mi-a zis că e grav, dar la început nu simţi nimic. El o spunea cu experienţa unui om care împlinise 65 de ani cu două săptămâni înainte. Unul dintre cuvintele-cheie apărut în discursuri a fost erudiţia, or, aş vrea să precizez că nu pun atâta valoare în acest termen. Erudiţia este o unealtă pentru a ajunge la scopul adevărat: de a intra în spaţiul ideilor. Este o abilitate care se poate învăţa, la urma urmei: sunt formule mnemotehnice, se poate şi mima erudiţia. În orice caz, citatul care mi se pare adecvat în astfel de cazuri este: «Cultura este ceea ce rămâne după ce ai uitat toate cărţile pe care le-ai citit». Iată, accentul cade pe uitare şi nu pe memorie. Într-adevăr, e paradoxală formularea, dar e genială, pentru că acolo este punctul de unde începe adevărata miză”.
IMG_0041
„Temele tabu m-au preocupat, nu le-am căutat special, dar am fost atras de ele. Tocmai pentru că rămâneau în umbră, rămâneau netratate, mi se păreau importante tocmai pentru că am traversat un regim care a cenzurat foarte mult ideile şi mişcarea lor, dar şi după 1989 anumite prejudecăţi ale noastre, conservatoare sau pudibonde, au lăsat la margine subiecte importante pentru cultura română. Nu e uşor, e mers prin păduri întunecoase şi terenuri deşertice, fără busolă, în care nu ai cu cine să polemizezi, nu ai cu cine să nu fii de acord măcar, sau dimpotrivă, nu ai pe cine să-ţi iei ca aliat pentru astfel de aventuri, la urma urmei, într-o zonă în care riscul greşelii este enorm. Şi am greşit adesea, însă am avut norocul unor ediţii ulterioare imediate ale cărţilor pentru a putea să mi le corijez, mai ales datorită recenziilor şi a modului în care cartea a fost receptată. Am ţinut cont mai totdeauna de anumite sugestii de pe piaţa culturală românească”, a mai spus Andrei Oişteanu.
IMG_9909
“În legătură cu publicarea în străinătate, care e dificilă, o ştim cu toţii, mi-aduc aminte de un sfat al lui Zigu Ornea. Fiind confruntaţi cu o astfel de idee, românii – mai ales în anii ’90, pe urmă s-au mai deschis baierele – se plângeau că nu pot publica în străinătate, iar el a spus la un moment dat: «Încercaţi cu subiecte evreieşti». Într-adevăr, avea dreptate, era şi o formă de umor, dar avea şi bună dreptate. Eu n-am scris cartea din această pricină, dar mi-am dat seama că are dreptate când edituri importante, cum este Nebraska University Press, s-au arătat interesate să publice. De aceea mecanismul forjat, inventat de Horia Roman Patapievici la ICR, de ajutorare a traducerilor scrierilor româneşti literare, fie fiction sau non-fiction, este de salutat. Şi aş vrea să fac un chapeau-bas pentru acest mecanism care a ajutat foarte mulţi scriitori români. E foarte greu şi pentru că intri în competiţie cu scriitori străini care nu mai trebuie să fie traduşi. Traducerea unei cărţi înseamnă o enormă cheltuială financiară, pe care editurile nu şi-o permit, mai ales în anii de criză pe care îi traversăm. Şi avem să ne confruntăm cu competiţii mult mai complexe şi mai delicate şi mai grele. Mircea Cărtărescu spunea că un scriitor de gradul I dintr-o ţară de gradul II face cât un scriitor de gradul II dintr-o ţară de gradul I. E greu să te lupţi, pentru că ai după tine şi un bagaj de prejudecăţi a unei culturi mici, aflate undeva la marginea imperiilor”.
IMG_0063
La final, Andrei Oişteanu a primit două distincţii: o diplomă şi o medalie înmânate de conf. dr. Oana Chelaru-Murăruş, decanul Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, dar şi un certificat de excelenţă semnat de Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s