„Casa Îngerilor”, cel mai recent roman al lui Pascal Bruckner, lansat la Cărtureşti

Pascal Bruckner
Scriitorul Pascal Bruckner şi-a lansat joi, 4 aprilie 2013, la Librăria Cărtureşti. cel mai recent roman, „Casa Îngerilor”, apărut la Editura Trei.
Este un volum pe care autorul francez l-a scris după aproape şapte ani şi care are la origine un incident ce s-a petrecut în tinereţea sa, în piaţa Contrescarpe, după cum mărturiseşte Bruckner într-o notă din finalul cărţii.
„Casa Îngerilor” este o incursiune terifiantă în inima întunecată a Parisului. Iar „pentru a descoperi Parisul nu trebuie să ridici ochii, ci să îi cobori spre pământ”.
Aşa cum spunea, Pascal Bruckner priveşte lumea cerşetorilor prin prisma esteticului. „Şi degradarea poate avea un estetism al său”, susţine el. În schimb, atrage atenţia asupra unui aspect, şi anume că inclusiv caritatea are, în multe cazuri, doza sa de ipocrizie. „La Maison des Anges” – în original – le pune oglinda în faţă multor binefăcători care se măgulesc pe ei înşişi sub masca celor implicaţi în cauze umanitare. Este o poveste ce se petrece la intersecţia dintre două lumi, cea a oamenilor normali şi cea a cerşetorilor, un roman la intersecţia dintre thriller, roman realist şi roman suprarealist.
Cititorii români au fost curioşi să afle dacă autorul a cunoscut în mod direct lumea cerşetorilor. „Este o temă ce mă preocupă de foarte multă vreme, pentru că înşişi câţiva dintre cunoscuţii mei au ajuns în această stare deplorabilă, de la o situaţie foarte bună, de la o stare de sănătate bună au ajuns din păcate în starea aceea deplorabilă în care ajungi să rătăceşti pe stradă şi să cauţi prin gunoaie câte ceva. Am scris foarte mult, am făcut reportaje pe această temă, m-am documentat. De la vârsta de 20 de ani sunt pasionat de acest domeniu. Am făcut mai multe reportaje pentru «L’Express», pentru «Nouvel Observateur» şi am adunat toate aceste materiale pe care le-am utilizat în cele din urmă. Un prieten de-al meu, psihiatru, a deschis o clinică prin 2009-2010 şi am făcut un fel de stagiu la clinica lui. Mergeam noaptea şi îl ajutam în misiunile de recuperare a cerşetorilor de pe stradă şi astfel am intrat în lumea lor.
Străzile Parisului şi nu numai sunt pline de cerşetori de foarte multe naţionalităţi – ruşi, bosniaci, romi, bulgari, aşadar e uşor să intri în contact cu ei. Este interesant: o dată ce văd că un om este interesat de soarta lor, se deschid şi încep să-şi spună povestea. Şi mă gândesc de fiecare dată cât de mică este trecerea de la o viaţă normală la această decădere. Totul se poate petrece într-o clipă şi de la starea de sănătate bună, de la tot ce avem, ne putem trezi într-o zi fără nimic. Şi căderea, şi ridicarea fiinţei umane sunt de fapt traiectoria metafizică a societăţii”.
„De ce iubim… sau nu Parisul?”, au dorit să ştie admiratorii scriitorului. „Iubim Parisul în ciuda şi datorită acestui aspect defavorabil. E ca şi în cazul discuţiei despre o persoană: suntem exasperaţi de anumite trăsături ale sale, îl iubim cu totul sau nu-l iubim deloc. De obicei cei care denigrează Parisul sunt mai mult provincialii. Există această competiţie între Paris şi provincie. Mulţi parizieni părăsesc capitala în fiecare an, se plâng că este un oraş agresiv şi aglomerat şi o dată ce ajung să locuiască în provincie spun că Parisul este atât de sufocant. De multe ori Parisul capătă aura aceasta pozitivă datorită străinilor, nu de puţine ori românilor. Ei fac ca Parisul să pară un oraş atât de frumos. Cred că trăim într-o stare permanentă de ambivalenţă faţă de Paris sau de oraşul în care trăim, oricare ar fi acesta. Pe de o parte suntem exasperaţi în timpul zilei, vedem toate dificultăţile cu care ne confruntăm, iar pe timpul nopţii, dacă ieşim la o plimbare şi-l admirăm, în fine ne dăm seama cât de frumos e şi spunem în sinea noastră: «Ce norocos sunt că locuiesc aici!»”.
Pascal Bruckner a făcut şi o mărturisire autobiografică: „La vârsta de 17 ani am ajuns de la Lyon la Paris. Nu era atunci reprezentat ca un oraş cenuşiu, apăsător. Eu am făcut liceul catolic, o şcoală de iezuiţi, şi am ajuns la metrou, la staţia Sain Germain des Pres. Primul lucru pe care l-am observat: erau o mulţime de terase, de cafenele, oameni surâzători, deschişi, şi atunci am fost frapat de o altă realitate decât a oraşului meu natal. Am descoperit trei lucuri la Paris: frumuseţea femeilor, libertatea spiritului şi a corpului şi inteligenţa. Îi datorez Parisului această triplă descoperire fără de care n-aş fi făcut ruptura faţă de ce cunoscusem eu în primii ani de viaţă, în anii ’50-’60 – se poate spune că era secolul al 19-lea”.
Cât despre „Casa Îngerilor”, Bruckner a precizat: „Eu am o privire estetică asupra lumii cerşetorilor. Şi degradarea poate avea un estetism al său. O poezie extremă. O poezie dusă până la limită. Personajul meu face o sociologie imediată a cerşetorilor. Face un fel de casting imaginar, împărţind cerşetorii în două categorii: o categorie a celor pierduţi şi care sunt destinaţi sau ar trebui ajutaţi să dispară şi, pe de altă parte, cerşetorii care sunt organizaţi, în faţa cărora chiar se înclină cu admiraţie, să le spunem cerşetori profesionişti, cei ce sunt în stare să se descurce în această lume dură”.

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s