Brăduţ Florescu: “N-au existat niciodată ziare cu adevărat quality în România de după ’90”

Din Thailanda, de la mii de kilometri distanţă, media din România se vede cu mult mai multă luciditate decât din interior. Brăduţ Florescu face, pentru Jurnal de Media şi Cultură, o radiografie a presei din ţară.

Unde se duc jurnaliştii când se duc? Pe bloguri, în PR, în lume…?
Nu ştiu, că n-am stat să-i urmăresc. De asta se ocupă altcineva.

Cum vezi presa din ţară la ora actuală, cantitativ şi mai ales calitativ?
În curs de completă deprofesionalizare.

Mai există ziare cu adevărat quality în România?
N-au existat niciodată ziare cu adevărat quality în România de după ’90. Au existat pagini sau fascicule quality, perioade quality ale unor publicaţii, idei quality sau jurnalişti quality. Dar un ziar quality cap-coadă nu a existat.

Cum se vede televiziunea din România de la atât de mare distanţă? Ce crezi despre ce se difuzează la televizor în prezent?
Nu ştiu, că nu mă uit decât la meciurile echipelor româneşti. Care se văd la fel de prost cum se joacă.

În ultimii ani, pe lângă facultăţile de jurnalism, au fost înfiinţate încă două şcoli de televiziune. Ce perspective crezi că au absolvenţii lor?
Să apară la televizor măcar o dată, aşa cum şi-au dorit.

Ce părere ai despre patronii trusturilor de presă?
N-am o părere despre toţi patronii, ci doar despre cei cu care am lucrat: Adrian Sârbu şi Sorin Ovidiu Vântu.

Mai există posibilitatea de a fi jurnalist adevărat în ziua de azi şi în ce condiţii?
Da, dacă o faci pe cont propriu şi dacă reuşeşti să îi convingi pe cititorii tăi să susţină material luxul de a fi informaţi corect şi profesionist.

Spuneai că nu poţi să fii şi om, şi de succes. Poţi fi şi jurnalist, şi de succes?
În paradigma pieţei româneşti actuale, e greu spre imposibil. Comunicarea în general şi presa în special sunt sufocate programatic de manipulare şi derizoriu.

Care sunt, după părerea ta, jurnaliştii care au mai rămas „pe baricade” în presa românească?
Prefer să nu raspund. Nu am memoria numelor.

Scriai pe blog că o carieră în publicitate este „o iluzie creatoare de iluzii”. Ce poţi spune despre presă?
Presa şi media în general se transformă tot mai clar într-un mare calup publicitar. Informaţiile de interes şi utilitate se împuţinează în favoarea celor plătite, sub o formă sau alta, de entităţi care vor să planteze în opinia şi conştiinţă publicului produse, oameni, idei sau judecăţi. Totul devine publicitate pentru ceva, pentru cineva.

Dacă ai găsi un patron care să-ţi dea mână liberă şi suficienţi bani, ce fel de proiect ai lansa pe piaţa media românească?
L-am lansat deja fără să aştept patronul cu bani. Se numeşte tedoo.ro. Mâini libere am două, cu ele scriu şi fac fotografii.

Care ar fi ieşirea din cercul vicios „asta vrea publicul – asta oferă televiziunile şi ziarele”? Mai există vreo şansă să scăpăm de tabloidizare?
Nu există aşa ceva. În cazul mass media, oferta modelează cererea. Hai să fim serioşi: în 1990, publicul român nu ştia ce vrea de la presă şi, mai ales, de la televiziune. Investitorii în media aveau în faţă un teren virgin pe care puteau planta orice. Formatul tabloid nu a fost cerut de către cititorii români de presă, ci a fost introdus de un trust de presă străin şi apoi preluat de alte ziare şi televiziuni. Ştii de ce? Pentru că formatul tabloid necesită puţine resurse. Fotografii multe (şi cât mai explicite), titluri mari (şi cât mai isterice), texte scurte (şi cât mai speculativ-incitante) şi ştiri de duminică. Industria a impus modele ieftine, eficiente din punct de vedere al afacerii. Publicul s-a mulat.
Pot să-ţi spun, ca editor al unui blog care se vrea cât de cât quality, că lucrul bine făcut dă rezultate mult mai bune pe termen lung. Fiindcă, dincolo de tiraj, audienţă sau trafic, ceea ce contează la final e reputaţia. Oamenii vor citi publicaţii pe care le respectă şi în care au încredere.

Care sunt „cele şapte păcate capitale” din presa românească? De exemplu, chiar ţie ţi s-a întâmplat ca cineva să ia o idee de pe blogul tău şi să o semneze într-un ziar.
Nu ştiu care sunt cele şapte sau şaptezeci de păcate. Ideile sunt libere să circule. Doar textele au autor.

Ai plecat din ţară dezamăgit de presă, publicitate şi comunicare. S-a schimbat ceva? Priveşti altfel lucrurile?
Mă interesează mai puţin ce fac alţii şi mai mult ce fac eu.

Gestul tău de a pleca este privit fie ca un act de curaj, fie ca unul de nebunie. Tu cum îl consideri?
Un gest cât se poate de raţional.

Un gând despre “Brăduţ Florescu: “N-au existat niciodată ziare cu adevărat quality în România de după ’90”

  1. E reconfortant sa auzi ca mai afirma cineva clar si raspicat ca, in materie de media, cererea e cea care modeleaza oferta. Eu am obosit de cate ori am incercat sa explic celor care, ca raspuns la prosta calitate si derizoriul informatiilor din mass media, imi servesc replica „asta se cere”, ca povestea e un pic pe dos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s