Megadeth dezvăluie titlul viitorului album: „TH1RT3EN”

Potrivit site-ului oficial al Megadeth, noul produs discografic, care va apărea în toamna aceasta, se va intitula „TH1RT3EN”. Înaintea recitalului din cadrul Sonisphere UK, într-un interviu realizat în culise şi citat de pagina casei de discuri Roadrunner, Dave Mustaine a explicat: „Am început să cânt la chitară la 13 ani, iar acesta va fi al 13-lea album al nostru, eu însumi m-am născut într-o zi de 13 (septembrie – n.r.)”. Declaraţia a fost reluată şi pe scena festivalului ce se desfăşoară la Knebworth, Marea Britanie.
CD-ul, înregistrat în studioul Vic’s Garage, a fost produs de Johnny K, care a mai colaborat, între alţii, cu Machine Head şi Disturbed. Grafica va fi realizată, din nou, de John Lorenzi, cu care Megadeth a colaborat şi la precedentele albume, „United Abominations” şi „Endgame”.
O primă piesă de pe noul album, „Public Enemy No. 1”, a fost interpretată în premieră în concertul din Hamburg, din 4 iulie, şi a putut fi ascultată şi în cadrul Sonisphere UK, patru zile mai târziu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s