Premiile Uniunii Scriitorilor pe 2010

Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti a găzduit miercuri, 8 iunie, Gala Premiilor USR pentru anul 2010. Gazda evenimentului a fost Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor.
Juriul, format din Dan Cristea (preşedinte), Horia Gârbea, Antonio Patraş, Ovidiu Pecican, Vasile Spiridon şi Slavomir Gvozdenovici (pentru literatura în limba minorităţilor), a decis câştigătorii pentru fiecare categorie, cu doar câteva minute înainte de Gala propriu-zisă.
La două dintre categorii, premiul nu s-a acordat: la Literatură pentru copii şi tineret, unde a fost selectat un singur volum, şi la Dramaturgie, unde nici unul dintre cei trei nominalizaţi nu a convins juriul.

Premiul pentru Debut i-a revenit lui Radu Despot („apasă”, Ed. Cartea Românească). La categoria Literatură în limbile minorităţilor naţionale a câştigat Liubinca Perinaţ Stancov, cu „Exerciţii pentru un soare postum” (poezii, limba sârbă). Secţiunea Critică şi istorie literară, eseu l-a avut ca laureat pe Mihai Dinu, cu volumul „Un alt Bolintineanu – gînduri despre natura poeziei”, Ed. Spandugino. La Traduceri din literatura universală a câştigat Rareş Moldovan, pentru cartea „Curcubeul gravitaţiei” de Thomas Pynchon, Ed. Polirom. Premiul Fundaţiei „Andrei Bantaş” (traduceri din limba engleză) le-a revenit Domnicăi Drumea şi lui Petru Ilieşu, pentru „Howl şi alte poeme” de Allen Ginsberg, Ed. Polirom.
La secţiunea Proză, alesul juriului a fost volumul „Când ne vom întoarce” semnat Radu Mareş şi apărut la Ed. Limes. Autorul nu a putut ajunge la eveniment, în schimb Ion Mureşan, laureatul categoriei Poezie („Cartea Alcool”, Ed. Charmides), a făcut deliciul celor prezenţi, citind una dintre creaţiile sale, publicată recent în „România Literară”. „Aşa juriu secretos n-am mai văzut până acum; ne-au lăsat în stare de emoţie până la final”, a comentat poetul.
În cadrul Galei au fost acordate şi două premii speciale, acoperind o gamă mai largă – publicistică, memorii, jurnale etc. Cele două volume care au primit această distincţie sunt „Narcotice în cultura română, Istorie, religie şi literatură”, de Andrei Oişteanu, respectiv „Amor Intellectualis”, de Ion Vianu, ambele apărute la Editura Polirom.

Premiul Naţional de Literatură i-a revenit criticului şi istoricului literar Gabriel Dimisianu (foto). Acesta a profitat de ocazie pentru a-l readuce în memoria celor prezenţi pe Fănuş Neagu, celălalt nominalizat al categoriei, exprimându-şi regretul că „vechiul prieten şi excepţionalul scriitor nu mai este printre noi”. Potrivit lui Nicolae Manolescu, aceasta a fost singura secţiune unde trofeul „nu se acordă pentru carte, ci pentru întreaga activitate”. La celelalte categorii „au fost premiate cărţi, nu oameni”. Juriul a aplicat acest principiu ştiind „cât de mari sunt orgoliile scriitorilor”.
„Cuvintele ne mai învrăjbesc câteodată, dar muzica niciodată”, a conchis Nicolae Manolescu, lăsând ca finalul galei să aparţină muzicii de cameră, interpretată de patru instrumentişti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s