„Festival Today”, cotidianul rockerilor

Till şi colegii de la Festival Today

Wacken Open Air este, an de an, o adevărată metropolă. Cu pompieri, cadre medicale, poliţie, chiar şi un centru de „îndrumare spirituală”. Şi, de ce nu, un ziar. Care trăieşte, la fel ca şi festivalul, numai patru zile pe an. Însă este căutat şi citit, oferind celor veniţi în „Holy Wacken Land” toate informaţiile necesare şi ceva în plus: interviuri, reportaje, fotografii, horoscop, până şi „matrimoniale”. Till H. Lorenz, unul dintre cei şase reporteri de la Festival Today – „primul ziar de festival din Germania”, cum scrie pe frontispiciul publicaţiei -, ne-a povestit cum e să lucrezi la „cotidianul rockerilor”.

– Câte exemplare se tipăresc zilnic şi cam câte se vând?
– 20.000 pe zi, care se vând aproape toate, la preţul de 1 euro bucata.

– Câţi oameni lucraţi la Festival Today?
– Suntem şase redactori în Wacken, în timp ce alţi doi se află în birourile sh:z, care se ocupă de layout şi altele asemenea. Mai este un fotoreporter profesionist, însă şi noi, ceilalţi, putem face fotografii.

– Cum au fost selectaţi redactorii?
– Lucrăm cu toţii la Schleswig-Holsteinische Zeitungsverlag (sh:z), cel mai mare grup editorial din nordul Germaniei, iar acest trust creează ziarul festivalului în fiecare an. Redactorii de obicei se oferă ei înşişi să lucreze la Festival Today, mereu sunt cinci-şase care aleg să vină la W:O:A. Majoritatea celor din echipa curentă sunt deja la a doua prezenţă la Wacken Open Air, iar publicaţia a ajuns deja la al cincilea an.

– Cât de greu sau de uşor vă e să găsiţi subiecte?
– Anul trecut a fost mai simplu, acum deja trebuie să evităm să cădem în clişee. Căutăm tot ceea ce este special, ce este ieşit din comun, câteodată încercăm să surprindem poveşti de viaţă, cu chestii cât mai personale.

Sediul Festival Today la Wacken

– Cum e să ai 75.000 de metalişti ca grup-ţintă?
– Este ceva diferit decât publicul unui ziar obişnuit. Sunt cititori din toată lumea, în plus faptul că sunt cu toţii fani ai metalului te obligă să te gândeşti ce subiecte ar prefera, ce este interesant din punctul lor de vedere. Cei din colectivul redacţional sunt amatori de alte genuri muzicale, ca atare este ceva inedit pentru noi să avem ca target fani ai metalului.

– Cum se împacă preferinţele muzicale personale cu un festival de metal?
– Eu, personal, am urmat muzicologia, unde am studiat cam toate genurile de muzică, inclusiv metal. La ceilalţi însă preferinţa muzicală diferită nu este un impediment, pentru că sunt persoane cu mintea deschisă spre diversele culturi şi genuri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s