Infected Rain, pod de metale peste Prut (Fotogalerie)

IMG_3497

Clubul Ageless din Capitală a sărbătorit ziua de 1 Decembrie găzduind un concert susţinut de Infected Rain, o trupă ce provine dintr-una dintre fostele provincii istorice româneşti.

În deschiderea recitalului basarabenilor a fost invitaţi bucureştenii de la Kamen. Deşi un nume nou pe scena metal din România, cântând sub această titulatură doar din iunie, grupul amintit nu e o necunoscută în zona underground. Actuala componenţă s-a coagulat între 2011 şi 2013, perioadă în care au activat ca Neisseria.

IMG_3130

Din vechiul lineup a rămas doar chitaristul Alex B. Lui i s-a alăturat tizul său, solistul Alex Igor, pentru care Kamen reprezintă un nou început în domeniul muzical, după o lungă pauză. De altfel, una dintre piesele pe care trupa le-a interpretat în Ageless Club constituie o reorchestrare a unei melodii compuse acum 15 ani. Cel mai nou membru, sosit în aprilie, este Cristian (bass).

Însă privirile tuturor s-au îndreptat în special către personajul de la tobe, mai ales că sunt puţine trupele care încredinţează bateria unei fete. Cu o bandă de dantelă ce-i ascundea ochii, Ella s-a descurcat foarte bine pe perioada întregului show. Mai mult, pe măsură ce se succedau piesele din setlist, energica tobăriţă a crescut simţitor ritmul.

IMG_3234

După o scurtă pauză, a urcat pe scenă Infected Rain. Fondată în 2008, trupa din Republica Moldova are la activ un album, „Asylum”, lansat în 2011. Basarabenii au devenit în ultima perioadă o prezenţă constantă şi apreciată pe scenele româneşti.

Părţile de growl şi prezenţa scenică a Lenei duc cu gândul la celebra Angela Gossow. La fel de dinamică precum solista germană, vocea feminină a Infected Rain s-a urcat pe boxe, a comunicat cu publicul şi a pozat fotografilor în unghiurile despre care ştie că o avantajează.

Însă moldoveanca şi-a creat un stil propriu: ea nu se limitează la stilul growl, alternându-l cu pasaje de clean vocals, rezultatul fiind un show complet, plin de energie, la care contribuie din plin instrumentiştii Vova (bass), Eugene (tobe), Seriy şi Vidick (chitară).

Setlistul prezentat în Bucureşti a inclus 13 piese: „What You Whisper”, „Dead Mannequin”, „No Idols”, „Routine”, „Me Against You”, „Perfectly Shining”, „At The Bottom Of The Bottle”, „Enslaved By A Dream”, „Stop Waiting”, „With Me”, „Dancing Alone”, „Voices”, „Judgemental Trap”.

Distracţia a continuat în club şi după cele două reprezentaţii live. Artiştii au acordat autografe şi au acceptat toate cererile fanilor de a se fotografia împreună.

This slideshow requires JavaScript.

About these ads

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s